Gabriel Oprea a fost pus, oficial, sub urmărire penală pentru ucidere din culpă

 
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea

Fostul ministru Gabriel Oprea a ajuns la DNA, după ce preşedintele Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală în cazul său, pentru ucidere din culpă, în cazul poliţistului Gigină. Acesta a precizat că "încearcă să treacă cu demnitate prin această tragedie" şi a ţinut să ceară iertare familiei lui Bogdan Gigină. Oprea a fost oficial pus sub urmărire penală pentru ucidere din culpă.

"Sunt aici. Nu se grabea nimeni, in urma cercetarilor, si viteza mea, si a masinii de Politie, era sub 60 de kilometri pe oră. Inca o data, cer iertare familiei, stiu ce inseamna să ai un deces in familie. Incerc sa trec prin aceasta tragedie cu demnitate. Este foarte greu", a spus Gabriel Oprea, la ieşirea de la DNA.

Oprea este acuzat de ucidere din culpă în cazul poliţistului Gigină, agentul fiind implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit leziuni care i-au cauzat moartea.

"La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni", susţin procurorii într-un comunicat de presă.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că "încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere".

Anchetatorii susţin că "au fost desemnaţi lucrători care aveau atribuţii exclusive de însoţire a ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a 3 poliţişti pentru fiecare post (două schimburi şi o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziţia ministrului, aşteptând-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinaţiei".

SAPTAMANA IMPORTANTA LA eMAG! CONSULTA OFERTELE AICI!!!

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?