Actual· 10 min citire

Grațierea, o urgență a Guvernului. Criminali și pedofili ar urma să beneficieze de grațiere parțială

Grațierea, o urgență a Guvernului. Criminali și pedofili ar urma să beneficieze de grațiere parțială

Grațierea, o urgență a Guvernului. Criminali și pedofili ar urma să beneficieze de grațiere parțială

Publicat18 ian. 2017, 13:06
Actualizat19 ian. 2017, 00:20

Ministerul Justiției a făcut public proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea. Potrivit documentului, ar urma să beneficieze de grațiere în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani, precum și cele cu amendă. Grațierea în întregime prevede o serie de excepții, însă grațierea parțială se aplică tuturor pedepselor pentru cei care au împlinit 60 de ani,  femeilor însărcinate  sau persoanelor care au în întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani. Astfel, grațierea ”pe jumătate” este valabilă inclusiv pentru violatori, criminali sau pedofili, pe acest principiu. Potrivit prevederilor din document, singura condiție este ca cei care ar beneficia de grațiere parțială să nu fie recidiviști. Dispozițiile OUG urmau să se aplice numai faptelor comise până miercuri, 18 ianuarie, ceea ce sugerează că proiectul ar fi urmat să fie adoptat în aceată zi. O arată chia

În proiectul OUG privind grațierea se subliniază că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani, inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanța de judecată, prevederile aplicându-se indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii.

Totodată, potrivit proiectului, se grațiază în parte cu jumătate pedepsele cu închisoarea aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani, femeilor însărcinate  sau persoanelor care au în întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani.

De asemenea, tot cu jumătate, sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutată, se grațiază pedepsele aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale, sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale.

Proiectul OUG arată că aceste prevederi nu se aplică persoanelor recidiviste, dar și că grațierea este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în liberate.

Totodată, pe site-ul Minsterului Justiției se regăsește și lista infracțiunilor care nu intră sub incidența art 1. din OUG privind grațierea pedepselor. De notat însă că grațierea parțială, de la art. 2, se aplică tuturor pedepselor. 

Grațierea este condiționată de achitarea prejudiciului, dar acest lucru poate fi făcut în termen de 1 an de la punerea în libertate.

Potrivit documentului postat pe site, OUG s-ar fi aplicat faptelor comise până miercuri, 18 ianuarie, ceea ce înseamnă că proiectul ar fi trebuit să fie adoptat chiar în această zi. Asta deși premierul Sorin Grindeanu a subliniat că "nu a existat niciun fel de intenție" de a pune prpoiectul de OUG pe ordinea de zi.

Beneficiari: Liviu Dragnea sau Dan Voiculescu

Una dintre infracțiunile care vor fi grațiate este fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, sindicat sau patronat și folosește influența ori autoritatea în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Prin urmare, dacă proiectul rămâne în acestă formă, Liviu Dragnea condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul scapă de pedeapsă.

De prevederi ar putea beneficia și Dan Voiculescu. Acesta are peste 60 de ani, deci scapă de jumătate din pedeapsă, iar prejudiciul îl poate achita până la un an după eliberare.

Iohannis: Premierul m-a asigurat că grațierea și modificarea Codurilor vor fi puse în transparență

Iată textul OUG, așa cum apare pe site-ul Ministerului Justiției:

Art. 1  (1) Se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanța de judecată.

            (2) Prevederile alin. (1) se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanță.

Art. 2 Se grațiază în parte :

a)      cu 1/2 pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani;

b)      cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituțiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale;

Art. 3  (1) Prevederile art. 1–2 nu se aplică celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare;

            (2) Grațierea este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate.

            (3) Pevederile alin. (2) nu se aplică condamnaților pentru care se grațiază potrivit art. 2 lit. a) și b);

            (4) Nu beneficiază de prevederile art.1 cei care au săvârșit următoarele infracțiuni:

            A. Infracțiuni reglementate de Codul Penal:

1) infracțiunile contra siguranței statului prevăzute în art. 155-173 Cod penal anterior și în art. 394-412 Cod penal în vigoare;

2) infracțiunile de omor prevăzute în art. 174-177 Cod penal anterior și în art. 188-191 Cod penal în vigoare;

3) vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 Cod penal anterior și în art. 194 Cod penal în vigoare;

4) lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 Cod penal anterior și în art. 195 cod penal în vigoare;

5) lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 Cod penal anterior și în art. 205 cod penal în vigoare;

6) violarea de domiciliu prevăzută în art. 192, alin 2 Cod penal anterior și în art. 224 alin.2 cod penal în vigoare

7) șantajul prevăzut în art. 194 Cod penal anterior și în art. 207 cod penal în vigoare

8) violul prevăzut de art. 197 Cod penal anterior și în art. 2018 cod penal în vigoare ;

9) actul sexual cu un minor prevăzut de art. 198 Cod penal anterior alin 2-4 și în art. 220 alin 2-4 cod penal în vigoare ;

10) agresiunea sexuală prevăzută în art. 219 Cod penal în vigoare

11) corupția sexuală prevăzută de art. 202 Cod penal anterior și în art. 221 cod penal în vigoare ;

12) incestul prevăzut de art. 203 Cod penal anterior și în art. 377 cod penal în vigoare;

13) furtul prevăzut de art. 209 Cod penal anterior și în art. 229 cod penal în vigoare;

14) tâlhăria prevăzută de art. 211 Cod penal anterior și în art. 233 – 234 cod penal în vigoare;

15) pirateria prevăzută de art.212 Cod penal anterior și în art.  235 cod penal în vigoare, precum și tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei prevăzută de art. 236 cod penal în vigoare;

16) înșelăciunea prevăzută de art 215 alin 2-5 Cod penal anterior și în art 244-245 cod penal în vigoare;

17) ultrajul prevăzut de art. 239  Cod penal anterior și în art. 257 cod penal în vigoare;

18) tortura prevăzută de art. 267 1 Cod penal anterior și în art. 282 cod penal în vigoare;

19) represiunea nedreaptă prevăzută de art. 268 Cod penal anterior și în art. 283 cod penal în vigoare;

20) evadarea prevăzută de art. 269 Cod penal anterior și în art. 285 cod penal în vigoare;

21) înlesnirea evadării prevăzută de art. 270 Cod penal anterior și în art. 286 cod penal în vigoare;

22) părăsirea postului și prezența la serviciu în stare de ebrietate prevăzută de art. 275 alin. 3 Cod penal anterior și în art. 331 alin. 3 cod penal în vigoare;

23) neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă prevăzută în art. 329 alin. 2 cod penal în vigoare

24) nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive prevăzută de art. 279 1 Cod penal anterior și în art. 345 alin 2-4 cod penal în vigoare;

25) falsificarea de monede sau de alte valori prevăzută de art. 282 Cod penal anterior și în art 310-312 cod penal în vigoare;

26) falsificarea de valori străine prevăzută de art. 284 Cod penal anterior;

27) deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută de art. 285 Cod penal anterior și în art. 314 cod penal în vigoare;

28) luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior și cod penal în vigoare;

29) darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior și  art. 290 cod penal în vigoare;

30) traficul de influență prevăzut de art. 257 Cod penal anterior și art. 291 cod penal în vigoare;

31) cumpărarea de influență prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ;

32) nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri prevăzute de art 302 2 alin. 2 Cod penal anterior;

33) relele tratamente aplicate minorului prevăzute de art. 306 Cod penal anterior;

34) traficul de stupefiante prevăzute de art. 312 Cod penal anterior;

35) falsificarea de alimente sau alte produse prevăzute de art. 313 Cod penal anterior și în art. 357 cod penal în vigoare;

36) proxenetismul prevăzut de art. 329 Cod penal anterior și în art. 213 cod penal în vigoare;

37) constituirea unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 367 cod penal în vigoare;

38) racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art 222 cod penal;

39) sclavia prevăzută de art. 209 cod penal;

40) traficul de persoane prevăzută de  art. 210 cod penal;

41) traficul de minori prevăzută de art. 211 cod penal;

42) folosirea serviciilor unei persoane exploatate prevăzută de art.  216  cod penal ;

43) folosirea prostituției infantile prevăzută de art. 216 alin 1 cod penal;

44) pornografia infantilă prevăzută de art. 374 cod penal;

45) fraudele comise prin sistemul informatic și   de plată electronice prevăzute de art. 249 –                   251 cod penal;

46) traficul de migranți prevăzută de art. 263 cod penal;

47) facilitarea șederii ilegale în România prevăzută de art. 264 cod penal

48) divulgarea informațiilor secreta de stat prevăzută de art. 303 cod penal;

49) ultrajul judiciar prevăzut de ar. 279 cod penal;

50) cercetarea abuzivă prevăzută de art. 280cod penal.

            B. Infracțiuni reglementate de legi speciale:

1. infracțiunile prevăzute în art. 276 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare

2. infracțiunile prevăzute de art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României;

3.  infracțiunile prevăzute la art. 5 alin 1 și alin 3 din Legea nr. 78 /2000;

4. infracțiunile prevăzute de art 2-8 si art 10-14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare;

5. infracțiunile prevăzute de OUG nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a României cu modificările și completările ulterioare;

6. infracțiunile prevăzute în Legea nr. 668/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu modificările și completările ulterioare;

7. infracțiunile prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului;

8. infracțiunile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului - Republicată

9. infracțiunile prevăzute de art 43, 44 alin 1, 46 și 48 din Legea nr. 161/ 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediului de afaceri, prevenirea și sancționare corupției, cu modificările și completările ulterioare;

10. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 191 din 13 mai 2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval, cu modificările și completările ulterioare

11. infracțiunile prevăzute de art 3-5 și art. 7 alin 1 din Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;

12. infracțiunile prevăzute de art. 143 alin 2 din Legea nr. 85 /2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare;

13. infractiunile prevăzute de art. 270 și 272 din Legea nr. 86/ 2006 privind codul vamal al României, cu modificările ulterioare;

14. infracțiunile prevăzute de Legea nr 39/2003 privind prevenirea criminalității organizate;

15. infracțiunile prevăzutede Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive;

Art. 4 -  Amenzile și celelalte sancțiuni cu caracter administrativ aplicate nu se mai execută în măsura în care nu au fost executate.

Art. 5 (1) În cazul unei eventuale aplicării în mod succesiv a unor dispoziții de grațiere cu privire la aceeași pedeapsă se va lua în considerare numai dispoziția de grațiere mai favorabilă condamnatului.

            (2) Grațierea are efecte și asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat, în acest caz partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunțate de instanță se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiționată este revocată sau anulată se execută numai partea de pedeapsă rămasă negrațiată.

            (3) Grațierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și măsurilor educative.

            (4) Grațierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia precum și celor care au început executarea dar ulterior s-au sustras.

            (5) Persoanele grațiate care în decurs de trei ani săvârșesc cu intenție o infracțiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune și pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.

            (6) Nerespectarea condiției prevăzute de art 3, alin 2 atrage revocarea grațierii.

Art. 6  Dispozițiile prezentei ordonațe de urgență se aplică numai faptelor comise până la data de 18.01.2017.

Art.7 Prezenta ordonanța intra in vigoare la data  de 18.02.2017.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News