Coronavirus - România: 55241 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Vremea 24 iulie - Ploi torențiale - Ce zone sunt vizate

Friday, 24 July 2020, 06:10 Sursă: Realitatea.NET

Astazi, vremea se va menţine în general instabilă, îndeosebi în sud-vestul, vestul, centrul şi nordul ţării. Cerul, variabil, va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină, local în sud-vest şi centru, precum şi în zonele montane şi submontane şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter torenţial, iar pe arii restrânse, îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul Munteniei.***

In Bucuresti, Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 31...33 de grade. ***

La munte, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină, ziua pe arii extinse, iar noaptea mai ales în masivele vestice. Ploile vor avea mai ales caracter torenţial, iar pe arii restrânse, îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior. ***

La mare, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în timpul zilei, dar şansele de ploaie vor fi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade, iar cele minime se vor încadra între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade. 

Alte articole din: VREMEA
Alte articole din: VREMEA