Temperaturile minime se vor situa între 0 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni. Local se va forma brumă în Transilvania şi izolat în celelalte regiuni, cu o probabilitate mai ridicată în dealurile subcarpatice ale Olteniei şi Munteniei...*** In capitala, , Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade ***
Maine, vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor, chiar deosebit de caldă în cele sudice şi sud-vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade pe litoral şi 27 de grade în sudul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare la deal şi la munte, unde local va ploua. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în Transilvania, iar de scurtă durată şi asociate ploilor. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.*** In Bucuresti, vremea va fi în general frumoasă şi se va menţine deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineata, 7-10 grade si temperatura maximă 23...24 de grade.***
Duminica, vremea se va răci şi va deveni în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar mai accentuate, şi va ploua, cu o probabilitate mai mare ziua în zonele de deal şi munte şi pe arii restrânse în rest, iar spre seară local în sud şi sud-est. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, se vor semnala descărcări electrice, iar pe crestele montane, treptat se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor semnala cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va avea temporar intensificări, mai ales în timpul ploilor, când izolat va putea lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade la Suceava şi 22 de grade la Drobeta Turnu Severin.*** Si in Bucuresti, vremea se va răci faţă de simbata. Dimineata, 8-10 grade si la amiaza, 19-20 de rade. Cerul va avea înnorări temporare, iar spre seară va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări.