Administrația Națională de Meteorologie a prelungit atenționarea meteo de caniculă până vineri, 14 august. Potrivit ANM, mai multe județe din vestul țării se vor afla sub un val de căldură persistent și disconfort termic accentuat. Totodată, Administrația anunță cu numărul județelor unde se va institui cod galben de caniculă va fi redus.
Joi, 13 august, ANM instituie cod galben de caniculă în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei. În aceste zone, valul de căldură va persista, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35....37 de grade și izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin vor fi temperaturi maxime de 37...38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. În aceste județe se va institui cod portocaliu.
Vineri, 14 august, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și sudul Oltenei și sud-vestul Munteniei, temperaturile maxime vor atinge din nou 35....37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. ANM anunță instituirea unui cod galben de caniculă pentru aceste zone.
În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin vor fi în continuare temperaturi maxime de 37...38 de grade, iar disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat. Aici va intra în vigoare codul portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.