ANM a emis o atentionare meteo cod galben de canicula valabila pana maine seara. Valorile termice vor continua sa creasca, astfel încât vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară în orele amiezii în regiunile extracarpatice. Disconfortul termic va fi accentuat, iar pragul critic de 80 de unităţi al indicelui temperatură-umezeală(ITU), va fi depăşit în zonele de câmpie şi de podiş din sudul şi estul ţării şi local atins în cele din vest.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile nordice şi zona de munte, unde va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales spre seară, când pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi posibil grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpulul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 şi 37 de grade.***
In capitala, vremea va deveni caniculară în orele amiezii, când temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. *** La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales spre seară şi în cursul nopţii îndeosebi în masivele nordice, unde pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi posibil grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpulul ploilor. Valorile termice vor fi în creştere faţă de cele din intervalul anterior..***
La mare, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a litoralului. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi, local, pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 25-27 de grade.