Vremea· 4 min citire

Anunț de ultimă oră de la meteo: Cum va fi vremea în următoarele zile

Anunț de ultimă oră de la meteo: Cum va fi vremea în următoarele zile

Anunț de ultimă oră de la meteo: Cum va fi vremea în următoarele zile

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 feb. 2018, 16:04

Marți, în regiunile sudice și sud-vestice vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit în prima decadă a lunii februarie, în timp ce în restul țării temperaturile se vor situa în jurul mediilor multianuale; maximele se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei și 9 grade în sudul extrem. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în nord-nord-est unde doar izolat vor mai fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat. Pe arii restrânse dimineața se va semnala ceață. Presiunea atmosferică va scădea în a două parte a zilei, în regiunile vestice.

În București am pornit în zi cu minus 2 grade Celsius, chiar mai puține în zonele preorășenesti, dar se anunță o zi ușor mai caldă decât normal, astfel că temperatura maximă va fi de 7...8 grade, în condiții de cer variabil și vânt va sufla slab, cel mult până la moderat.

Vremea la munte

Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în Carpații Orientali, unde pe arii restrânse vor mai fi posibile fulguieli, iar noaptea în Munții Banatului. Vântul se va intensifica în cursul nopții, cu rafale pe creste de peste 75...80 km/h. Regimul termic va avea valori ușor mai ridicate decât cele din intervalul precedent. La amiază vor fi -1 grade la Păltiniș și la Predeal, -2 la Semenic și la Sinaia 1500,0 grade la Arieșeni (var) și -8 grade pe Vf. Toacă din masivul Ceahlău.

Vremea pe regiuni

În regiunile intracarpatice, Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în Maramureș unde doar izolat vor mai fi posibile fulguieli. Maximele, normale pentru această dată, între 0 grade la Miercurea Ciuc și 5 grade la Arad, doar în Banat ceva mai mari: 7-8 grade Timișoara și Reșița. Pe arii restrânse dimineața, se va semnala ceață.*** În sud, vreme în general frumoasă, cu maxime între 6 și 9 grade, cele mai mari fiind în Lunca Dunării (Drobeta și Giurgiu 9).

Vreme în general frumoasă și în Dobrogea: 7 grade maximele la Tulcea și Constanța.

În Moldova, în sudul regiunii este vreme bună, cu soare și nori, însă fără precipitații și cu maxime de 6 grade la Focșani și Galați, dar pe măsură ce înaintăm către nord, norii se înmulțesc, posibil să și fulguiască sporadic, iar maximele scad de la 4 grade în Bacău pînă la 0 grade la Suceava.

Vremea miercuri și joi

Miercuri încălzirea vremii se va resimți în toate zonele, astfel că temperatura se va situa cu mult peste valorile obișnuite ale perioadei, cu maxime între 3 grade la Miercurea Ciuc și 11-12 grade în Banat. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a țării și local vor cădea ploi slabe de scurtă durata, iar în primele ore, pentru scurt timp, e posibil să avem precipitații mixte. În zona montană, la altitudini sub 1500 m, precipitațiile vor fi mixte, iar pe creste vor predomină ninsorile, trecător viscolite. Vântul va suflă moderat, local cu intensificări, cu viteze mai mari în zona montană și în sudul Banatului. Dimineța, cu precădere în sud-est, va fi ceață.

În București, miercuri, în continuare mai cald decât normal pentru prima decadă a lunii februarie -minus 2...0 grade dimineața și ceață, iar la amiază o maximă de 8...10 grade. Va fi însă cam înnorat și e posibil să și plouă slab. Vântul va suflă în general moderat. În orele dimineții vor fi condiții de ceață.

Joi, va fi în continuare mai cald decât normal, dar în vestul, nordul și centrul țării norii vor persistă și pe arii extinse vor cădea precipitații, mai mult sub formă de ploaie cu tendința de trecere în lapoviță, spre seară. În restul țării înnorările vor fi temporare și la începutul zilei va plouă în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea. Izolat cantitățile de apă pot fi moderate. La munte vor fi precipitații mixte, apoi spre seară vor predomină ninsorile. Vântul va avea unele intensificări la munte și în regiunile sudice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nord-estul extrem (Suceava) și 11...12 grade în sud-est (călărași 11, Constanța 12). Izolat, vor fi condiții de ceață.

În București joi, tot mai cald decât ar trebui la această dată -în jur de 3 grade dimineață și 10 grade la amiază. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei, când trecător va mai plouă slab. Vântul va suflă moderat, cu intensificări temporare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea