Florin Cîțu anunță că este posibil ca dozele Pfizer/BioNTech programate pentru astăzi să ajungă marți sau miercuri. Transportul din Germania nu a ajuns în România din cauza vremii extreme din Germania. Premierul a spus că a discutat și cu Ministerul Apărării Naționale dacă se va putea ca România să poată prelua transportul. Totuși, acesta spune că nu va fi nevoie de reprogramare pentru rapel.
„Vaccinul nu a mai putut ajunge la această oră, s-ar putea să ajungă în timpul zilei de astăzi. Ori astăzi, ori mâine, monitorizăm situația. Dacă nu, am vorbit și cu Ministerul Apărării Naționale dacă avem noi posibilitatea să aducem aceste doze care trebuiau să vină astăzi. Oricum, sunt doze de rapel, suntem ok în perioada următoare, nu este nicio problemă, nu se reprogramează nimeni”, a anunțat Florin Cîțu, luni, într-o scurtă conferință de presă, la Parlament.
Acesta a precizat și că programările pentru vaccinul AstraZeneca, al treilea aprobat în Uniunea Europeană, vor începe în 10 februarie.
„Dozele AstraZeneca vom primi în această lună aproape 800.000 de doze, începem de pe 10 (februarie - n.red.) - programările pentru AstraZeneca, vom face prima vaccinare, nu vom păstra rapelul, rapelul la AstraZeneca e peste două luni de zile, deci încă 800.000 de persoane pot fi programate. Nu văd o problemă”, a declarat Cîțu.
Florin Cîțu susține că merge foarte bine campania de vaccinare.
„Astăzi am văzut un top în Bloomberg, România se menține pe locul 14 la campania de vaccinare. Campania de vaccinare merge foarte bine. Bineinteles ca sunt probelme pe termen scurt , că nu depind de noi, dar eu zic ne am ajustat foarte bine la situație”, a spus premierul.
A opta tranșă de vaccin Pfizer BioNTech, care constă în 163.800 doze, ar fi trebuit să ajungă, luni dimineață, în țară, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj Napoca și Timișoara.
Aeronava nu a putut însă decola din cauza condițiilor meteorologice din Germania.