FC Dinamo și directorul sportiv Cristian Bobar au convenit, marți, încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare.
"Îi mulțumesc domnului Ionuț Negoiță pentru șansa pe care mi-a oferit-o în carieră, să ocup la 29 ani o funcție importantă la unul dintre cele mai mari cluburi din România. Au fost aproape doi ani în Ștefan cel Mare în care am încercat, împreună cu toți reprezentanții clubului, să facem performanță. Nu voi uita în viața mea coregrafiile spectaculoase realizate de Peluza Cătălin Hîldan la derbiuri. Suporterii dinamoviști sunt extraordinari. Am rămas în relații foarte bune cu conducerea clubului, cu jucătorii la care țin foarte mult și cred că proiectul început la Dinamo va reuși în curând. Mulțumesc, Dinamo!", a declarat Cristian Bobar pentru site-ul oficial al clubului, scrie Mediafax.ro.
FC Dinamo se află în tratative cu Daniel Stanciu, fostul președinte al ASA Târgu Mureș urmând să preia funcția de manager general al grupării bucureștene. De asemenea, staful tehnic al echipei "alb-roșii", condus de Mihai Teja, urmează a fi prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă.