Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o pe sportiva belgiană Kirsten Flipkens, numărul 68 mondial, cu 6-0, 6-2, în primul tur de la US Opean.
Urmărită din tribunele Arthur Ashe Stadium de Nadia Comăneci, Halep s-a impus fără niciun fel de emoții, diferența de valoare fiind prea mare între cele două sportive. Românca a pus în scenă jocul ei agresiv, cu unghiuri ample, deschise pe laturile terenului, pe care l-a arătat și la Montreal și la Cincinnati. Concentrată de la prima minge, Halep a slăbit ritmul în final și i-a permis belgiencei să puncteze și ea pe tabelă, după ce a salvat o minge de 0-6, 0-6. Flipkens a încercat să alterneze loviturile, să pună scurte și să vină la fileu, fără succes însă, adversara ei fiind în mare formă și foarte bine pregătită fizic.
În primul set, cel mai echilibrat ghem a fost la 5-0, pe serviciul româncei. Flipkens a avut două mingi de break, dar Halep le-a anulat și a încheiat setul cu 6-0 după 24 de minute.
În cel de-al doilea set, Halep i-a oferit rivalei o minge de break tot în ghemul al șaselea, după ce a avut posibilitatea să pună capăt meciului cu 6-0, 6-0. Românca a făcut dublă greșeală și Flipkens a reușit să câștige primul ei ghem în acest meci. Ea a mai luat un ghem, înainte ca Halep să se impună cu 6-2, după 59 de minute de joc.
Aceasta a fost a cincea victorie pe care Simona Halep a obținut-o în fața jucătoarei belgiene, din tot atâtea meciuri disputate.
Simona Halep o va întâlni pe sportiva belgiană Kirsten Flipkens, numărul 68 mondial, de la ora 18.00, pe arena Arthur Ashe.
Halep și Flipkens au mai fost adversare până în prezent de patru ori și de fiecare dată învingătoare a fost românca.
Dacă va trece de sportiva belgiană, Halep o va întâlni pe câștigătoarea meciului Lucie Safarova (Cehia, 35 WTA) - Daria Gavrilova (Australia, 45 WTA).