Antrenorul Astrei, Marius Șumudică, vrea să plece de la echipă, chiar dacă a reușit să-i ducă pe giurgiuveni în primăvara europeană, după 0-0 cu AS Roma.
Totuși, antrenorul are o piedică în acest sens: clauza de 150.000 de euro cerută de șefii Astrei. Șumudică are ofertă de la Gaziantep.
"Dacă nu plec în noaptea asta, va cădea și voi continua la Astra. Nu îmi permit să plătesc 150.000 de euro. Aici nu e problema că nu ar putea plăti turcii.
Când am avut discuții, eu nu le-am zis de această clauză. În momentul în care le-am spus, a fost o chestie de principiu, ceva anormal. Am venit cu ceva nou și i s-a părut ceva ciudat președintelui și nu e de acord să plătească suma. Clubul mi-a cerut să plătesc banii până luni, după care voi fi liber. Secunzii să renunțe la banii pe care îi au de luat.
Mai este o sumă de bani de luat. Există din ceea ce mi s-a spus, primele de pe punctele pe care le-am făcut în această grupă. Eu aș avea de luat, din calculele mele, după discuțiile cu Buduru și Dani Coman, 30.000 de euro.
Eu vreau să cad la învoială. Îmi era ușor să plec mâine în avion. Mă judecam doi ani, dar nu am vrut să fac asta, am trăit bucurii la acest club. Era de acord să luăm 3 jucători din iarnă. Săpunaru era unul dintre ei. Erau trei jucători importanți, de care le-a plăcut la meciul de aseară, la care au fost prezenți oficiali", a spus Șumudică la Digisport.