Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 1 WTA, a anunțat, joi, că nu va participa la China Open de la Beijing și nici la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde este deținătoarea trofeului, astfel că Simona Halep, locul 2 WTA, devine favorită principală la ambele competiții.
În aceste condiții, Simona Halep va deveni numărul 1 mondial? Actualul numprul 2 WTA are toate șansele să atace șefia clasamentului chiar la începutul anului 2016, eventual la primul turneu de Grand Slam, Australian Open. Halep trebuie însă să îndeplinească anumite condiții de performanță.
Numărul 2 mondial va fi principalul cap de serie la turneul de săptămâna viitoare din Beijing, din categoria Premier Mandatory, astfel că pe hârtie va fi cotată și cu prima șansă la câștigarea întrecerii. În acest caz fericit, Simona ar adăuga 1.000 de puncte în clasament, potrivit prosport.ro.
Halep a devenit favorită și la Turneul Campioanelor, unde în 2014 a disputat finala. Pe lângă premiul cel mare de peste 2 milioane de dolari, pe parcurs pot fi adunate alte 1.500 de puncte. Cu un parcurs perfect la ultimele 2 turnee la care va participa în 2015, Simona ar încheia anul la aproximativ 1.665 de puncte în spatele Serenei Williams!
Top 5 WTA:
1 WILLIAMS 11500 puncte
2 HALEP 6780
3 ȘARAPOVA 5691
4 KVITOVA 4396
5 SAFAROVA 3525