Clasamentul WTA. România are cinci sportive în primele 70 de jucătoare

Monday, 08 June 2015, 11:50 Sursă: REALITATEA.NET

Câștigătoarea Openului Franței, americanca Serena Williams, conduce detașat în clasamentul WTA, urmată de cehoaica Petra Kvitova, care a urcat două locuri. Învingătoarea de anul trecut, rusoaica Maria Șarapova, a coborât pe locul patru, la 180 de puncte distanţă de Simona Halep, transmite Agerpres.

Un salt remarcabil a reușit Andreea Mitu, care a urcat nu mai puţin de 32 de locuri, de pe 100 pe 68, după ce a atins faza optimilor la Roland Garros. Aceasta este cea mai bună clasare din cariera tinerei noastre jucătoare. Și Irina Begu se află la cel mai bun loc în ierarhia mondială: 29, față de 30 înaintea celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului.

În top 100 se mai află două românce, Alexandra Dulgheru, care a coborât nouă locuri până pe 60, și Monica Niculescu, pe 61, după o urcare de șase poziții.

Situația este neschimbată în ierarhia "Road to Singapore" - calificarea pentru Turneul Campioanelor. Serena Williams este pe primul loc, urmată la mare distanţă de Simona Halep și de Maria Șarapova, care are 74 de puncte mai puţin decât reprezentanta noastră

În clasamentul încasărilor din circuitul profesionist, Serena Williams este prima, cu 6,1 milioane dolari, urmată de Șarapova - 2,5 milioane şi Halep - 2,2 milioane.

Clasamentul WTA la simplu:

1 (1). Serena Williams (SUA) 11.291 puncte

2 (4). Petra Kvitova (Cehia) 6.870

3 (3). Simona Halep 6.130
4 (2). Maria Șarapova (Rusia) 5.950
5 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.000
6 (7). Ana Ivanovic (Serbia) 4.305
7 (13). Lucie Safarova (Cehia) 4.055
8 (9). Ekaterina Makarova (Rusia) 3.620
9 (8). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.345
10 (11). Angelique Kerber (Germania) 3.120
.................................................................
29 (30). Irina Begu 1.636
60 (51). Alexandra Dulgheru 917
61 (67). Monica Niculescu 905
68 (100). Andreea Mitu 820
180 (176). Patricia Țig 297
183 (178). Ana Bogdan 293
191 (144). Sorana Cîrstea 271
329 (324). Alexandra Cadanțu 113
356 (389). Irina Maria Bara 98
362 (355). Elena Bogdan 95
397 (395). Cristina Dinu 83 etc.

 

Clasamentul câștigurilor din circuitul WTA:

1. Serena Williams (SUA) 6.175.649 dolari

2. Maria Șarapova (Rusia) 2.536.132

3. Simona Halep 2.218.369
4. Lucie Safarova (Cehia) 2.084.893
5. Petra Kvitova (Cehia) 1.420.858
6. Carla Suarez Navarro (Spania) 1.378.293
7. Ekaterina Makarova (Rusia) 1.247.800
8. Timea Bacsinszky (Elveția) 1.012.518
9. Ana Ivanovic (Serbia) 877.186
10. Madison Keys (SUA) 857.302
..................................................
28. Irina Begu 509.406
62. Alexandra Dulgheru 228.825
66. Andreea Mitu 215.837
67. Monica Niculescu 213.850 etc.

Alte articole din: SPORT
Adaugă părerea ta
Alte articole din: SPORT