SIMONA HALEP. Jurnalistul Cristi Geambașu, de la gsp, a scris în această săptămână un editorial în care a prezentat motivele pentru care SIMONA HALEP ar trebui să înceteze colaborarea cu antrenorul belgian Wim Fissette.
SIMONA HALEP. "S-a încheiat și contractul dintre Simona Halep și antrenorul ei, belgianul Wim Fissette. Asta este o veste de natură tehnică? Sau una sentimentală? După cum stau lucrurile în tenisul de astăzi aș merge pe prima variantă. Dar încheierea contractului nu înseamnă și întreruperea colaborării. Deocamdată nu știm dacă Halep dorește să continue. Nici dacă Fissette nu are alte planuri.
SIMONA HALEP. Începută imediat după Australian Open 2014, relația dintre româncă și belgian a fost un succes. Cîntărită și en gros, și en detail, munca lor supravegheată cu înțelepciune de Virginia Ruzici, a dat roade. Turnee cîștigate, ascensiune abruptă în ierarhia WTA. Bani și glorie. Glorie și bani. Cum preferați.
SIMONA HALEP. Dar să ne întoarcem în punctul în care emoțiile erau intacte. Cînd șansele nu se topiseră în transpirația neputinței. Acolo, în primul set al finalei Serena Williams-Simona Halep, atunci cînd scorul era 4-2 pentru americancă, iar în jocul româncei se simțeau deja fisuri. Cînd probabil ar fi fost suficiente doar cîteva mici reglaje, mai ales că Simona reușise un break cu care strîngea scorul la 4-3. Atunci ar fi fost nevoie (și) de comunicare. Directă, nu telepatică. Așa cum a procedat în mod repetat Piotr Wozniacki cu Caroline pe care a tot dăscălit-o în mai multe pauze dintre game-uri la semifinala cu Serena. Și a făcut-cu rezultate, Caroline a fost pe punctul să o elimine pe mai puternica ei amică.
SIMONA HALEP. Simona a mers și s-a așezat pe scaun. Concentrată, în cea mai selectă companie, cu ea însăși. Wim Fissette în tribună, contemplativ. Calm. Prea calm. La cîțiva metri distanță, ea. Singură. Prea singură. Cineva trebuia să facă pasul. Să renunțe la orgoliu și la “ce impresie lăsăm, dragă, aici, dacă noi solicităm coaching, în timp ce Williams cu Mouratoglou al ei schimbă doar priviri experte”, chit că după umila mea părere nu erau decît ocheade de îndrăgostiți pe altarul tenisului.
Citiți tot editorialul aici: La revedere, Wim!
