Sport· 1 min citire

Simona Halep | Cincinnati. Sportiva noastră și-a aflat adversara

Simona Halep | Cincinnati. Sportiva noastră și-a aflat adversara

Simona Halep | Cincinnati. Sportiva noastră și-a aflat adversara

Publicat13 aug. 2019, 10:43
Actualizat13 aug. 2019, 23:18

Simona Halep, nr.4 WTA, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că încă mai trăiește sub spectrul titlului cucerit la Wimbledon, luna trecută, dar gândurile ei se îndreaptă spre US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului.

Simona Halep a abandonat în sferturile de finală la Toronto, din cauza unei accidentări, în meciul cu cehoaica Marie Bouzkova, dar s-a antrenat luni la Cincinnati, potrivit Agerpres.

"Am o mică accidentare, dar mă simt bine și sunt optimistă. Primul meci va fi unul dificil", a spus Simona Halep, care va intra direct în turul secund, contra învingătoarei dintre rusoaica Ekaterina Alexandrova și spaniola Carla Suarez Navarro. "Sunt nerăbdătoare să joc miercuri și să dau totul pe teren", a subliniat românca.

Simona Halep nu a mai întâlnit-o pe Alexandrova, iar cu Suarez Navarro are palmares pozitiv, 7-5. "Cu Carla, toate meciurile au fost grele, dar știu cum să joc, să muncesc pentru fiecare punct și o să joc cel mai bun tenis ca să câștig", a declarat Simona Halep pentru Digisport.

Ekaterina Alexandrova și Simona Halep nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Meciul dintre cele două este programat miercuri, la ora 17:00.

Turneul de la Cincinnati este dotat cu premii totale de 2.944.486 dolari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport