Simona Halep. Ce scrie presa internaţională despre finala Australian Open Halep-Wozniacki

Simona Halep. Ce scrie presa internaţională despre finala Australian Open Halep-Wozniacki
Presa internațională a scris, azi, după finala turneului Australian Open, pierdută de Simona Halep în fața danezei Caroline Wozniacki, că meciul a fost unul excelent, iar românca a arătat curaj, dăruire, hotărâre și luptă.
„Finală minunată. Ambele jucătoare au dat totul într-un meci de aproape trei ore. S-a făcut istorie, fiind primul trofeu de grand slam al lui Wozniacki și primul obținut de o daneză. În plus, ea îi ia primul loc în clasament adversarei sale învinse Simona Halep. Aceasta din urmă a arătat curaj, dăruire, hotărâre și luptă. A promis că se va întoarce pentru a câștiga primul său trofeu de Grand Slam. Și cine s-ar îndoi că poate reuși asta?”, a scris jurnalul australian The Age.
BBC.com a notat: “Ce finală! Iar Caroline Wozniacki este o câștigătoare merituoasă, dar ce rol a trebuit să joace Simona Halep în finală…Incredibil. Două ore, 50 de minute… epic."
Site-ul oficial al competiției, ausopen.com, a scrie că finala a fost una dintre cele mai bune din istorie: “A fost una dintre cele mai bune finale de grand slam din toate timpurile – plină de tensiune, talent, sportivitate și încăpățânare”.
"După o luptă intensă, Caroline Wozniacki a învins-o pe Simona Halep în finala Australian Open. La 27 de ani, daneza și-a oferit cel mai frumos trofeu al carierei și revine, după șase ani, în fruntea clasamentului mondial. După o luptă fabuloasă ca intensitate, a detronat-o pe Simona Halep din fruntea clasamentului WTA", a notat și L'Equipe.
Gazzetta dello Sport a titrat: “Wozniacki, primul Grand Slam! Halep învinsă în trei seturi”, iar Mundo Deportivo a subliniat că finala de la Melbourne a fost una excelentă: "Caroline Wozniacki revine pe primul loc mondial după o finală excelentă și agonizantă cu Simona Halep. A fost o finală la un nivel sportiv înalt, dar și cu suspans și agonie. Toate ingredientele unui mare meci”.
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open. Românca a pierdut a treia finală de grand slam jucată în carieră și va coborî, începând de luni, pe poziția a doua a clasamenului WTA, după 16 săptămâni, adversara ei de sâmbătă urmând a fi noul lider WTA.
Wozniacki a obținut primul ei titlu de grand slam din carieră, după două finale pierdute, locul I în clasamentul WTA, poziție pe care revine după șase ani, și premiul cel mare al competiției, de 2,6 milioane de euro. Învinsa va primi jumătate din această sumă.
Citește și:
- 22:04 - Moment dramatic la Galați: tatăl fotbalistului Dragoș Huiban a murit la scurt timp după partida Oțelul-Metaloglobus
- 12:33 - Doliu în sportul mondial: Alex Zanardi, fostul pilot de F1 și campion paralimpic, a murit
- 23:00 - Accidentare gravă în Liga 2: dublă fractură pentru un fotbalist cunoscut. Ambulanța a fost împinsă pe teren din cauza ploii
- 10:50 - Răzvan Lucescu, dezvăluire emoționantă despre ultimele clipe ale lui Mircea Lucescu: „Mă liniștea, îmi spunea că nu are nimic”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














