Simona Halep a fost eliminată în sferturi, la Guangzhou. Numărul 2 WTA, învinsă în două seturi de Allertova. Cehoaica a câștigat 6-4, 6-3.
Denisa Allertova, nr. 74 WTA, și-a făcut serviciul și nu a mai ratat șansa de a închide meciul. Jucătoarea din Cehia s-a impus în fața numărului 2 mondial după un meci care a durat o oră și 14 minute.
Halep a fost dominată din primul moment de Allertova, 22 de ani, 1,8 metri înălțime. Jucătoarea cehă a fost agresivă, a lovit mingea foarte puternic, mai ales cu dreapta, comițând extrem de puține greșeli. Halep a fost cu un pas în spatele adversarei sale, a fost imprecisă și a acuzat umiditatea excesivă de la Guangzhou.
Allertova a condus cu 3-0, după un break în ghemul al doiela, apoi cu 5-1 și 5-2. La 3-5, Halep a reușit și ea un break, dar și-a pierdut imediat serviciul și a cedat setul cu 4-6, în 36 de minute. În setul al doilea, jucătoarea cehă a rupt jocul la 2-1, cu un break, apoi s-a desprins la 5-1. Halep nu a mai recuperat decât un break și s-a înclinat în fața rivalei, cu 3-6, după alte 37 de minute.
Denisa Allertova a obținut astfel prima victorie într-un meci cu o jucătoare din Top 10 WTA.