Curtat de Steaua lui Gigi Becali, de Astra și de Steaua Roșie Belgrad, Constantin Budescu nu s-a decis încă unde va juca.
Românul a dezvăluit la Digisport că sârbii i-au oferit un salariu de 35.000 de euro pe lună, dar că nu a acceptat.
"Am discutat mult zilele astea, cu Steaua, cu Șumi, am vorbit și cu cei de la Steaua Roșie, dar nu am dat un răspuns nimănui. A rămas să ne mai auzim. Nu contează doar partea financiară. Oferta cea mai bună a fost din Turcia, apoi de la Steaua Rosie, care mi-a trimis și contractul, dar am preferat să aștept.
Dacă era să aleg pentru bani aș fi plecat deja, dar vreau să mă simt bine la noua echipă, nu vreau doar să merg să câștig bani și să fiu stresat prin alte țări. Era mai bine să nu merg în această perioadă în Turcia.
Sper ca zilele astea să se rezolve, că am așteptat destul. Sper ca în această săptămână sau săptămâna viitoare să se rezolve totul. Mi-aș dori să fiu din nou la națională și vreau să-mi găsesc o echipă mai aproape, să fiu mai ușor de văzut.
Cei de la Steaua Roșie mi-au propus peste 30.000 de euro pe lună, în jur de 35.000. Au fost foarte serioși, mi-au trimis contractul, dar am auzit că ar fi ceva probleme prin Serbia. M-au asigurat că totul o să fie ok, dar vreau să mai aștept puțin. Nu exclud sa ajung la Steaua Rosie, a rămas să mai discutăm.
Am mai vorbit și cu domnul Becali. Eu nu i-am cerut nimic, el mi-a spus că-mi dă 100.000 la semnătură. I-am răspuns că nu pot veni în aceste condiții și a rămas să mai discutăm. Am vorbit și aseară cu el, i-am explicat că nu pot răspunde imediat, trebuie să mă gândesc bine și să iau decizia corectă pentru mine și familia mea", a spus Budescu pentru sursa amintită.