ExclusivSport· 2 min citire

Critici dure la adresa șefului FRF. Ovidiu Ioanițoaia: Burleanu este un neavenit

Critici dure la adresa șefului FRF. Ovidiu Ioanițoaia: Burleanu este un neavenit

Critici dure la adresa șefului FRF. Ovidiu Ioanițoaia: Burleanu este un neavenit

Publicat21 nov. 2016, 22:38
Actualizat22 nov. 2016, 07:21

Directorul Gazetei Sporturilor a vorbit la Jocuri de Putere despre modul în care poate fi schimbat Răzvan Burleanu din funcția de președinte al FRF. "Am spus-o primul că președintele Burleanu este un neavenit. Din greșeală, dar a fost ales într-un mod democratic. Demiterea lui e posibilă dacă se convoacă Adunarea Generală, trebuie ca 2/3 din cluburi să fie de acord", a spus Ovidiu Ioanițoaia.

Jurnalistul sportiv a dezvăluit sumele ce sunt cheltuite de stafful FRF pentru diferite chirii.

"E adevărat că FRF plătește zeci de mii de euro pentru Burleanu, pentru Bodescu, pentru Daum ca să stea la Stejarii lui Țiriac în condiții de lux? Dar cum să plătești 6000 de euro pe lună chirie lui Burleanu?

Daum a demonstrat, din păcate, că nu cunoaște fotbalul românesc. Nu poți să-l aduci pe unul care până la 63 de ani nu a antrenat nicio echipă națională. Daum e un om cu charismă, dar ce argumente are pentru a fi angajat la echipa națională? Pe cel mai mare salariu all-time al unui selecționer. Daum a demonstrat că habar n-are unde vine, nu i-a învățat pe jucători și nici nu arată semne că o va face. Nu e normal ce se întâmplă la FRF.

Singurul factor care poate să-l schimbe este Adunarea Generală. N-avem cum să-l dăm afară, în momentul de față. Cine l-a ales pe Burleanu? Nu l-a ales fotbalul? Burleanu nu poate să vină cu nicio idee. E posibil să fi venit printr-o lovitură politică, dar nu am dovezi. Cine se numără printre susținătorii lui Burleanu?

E chiar recomandabil ca foștii mari jucători ai noștri să conducă fotbalul românesc", a mai zis Ovidiu Ioanițoaia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport