Devenită un supliciu pentru suporteri, naționala României este cea mai mare adunătură de minciuni acceptate pentru a evita un adevăr dureros.
De la antrenor, la jucători și fani, cu toții ne facem că nu pricepem realitatea cruntă a lipsei de valoare.
După meciul cu Austria, al treilea într-un șir de înfrângeri mai categorice decât scorurile de pe tabelă, “tricolorii” mai aveau puțin și se felicitau în fața camerei aflate la ieșirea de la vestiare. “Astăzi am avut atitudine!” – a fost clișeul parcă repetat înainte de a ieși din vestiar de oamenii lui Rădoi. Wow! Vă dați seama cam ce s-ar fi întâmplat dacă într-un meci cu “atitudine” am pierdut fără drept de de apel, 0-1, cu două bare ale adversarilor și două jumătăți de ocazie ale noastre?
Apropo de atitudine! Nu v-ați săturat de ipocrizia acestor băieți mediatizați mai mult decât s-ar justifica pentru rezultatele din ultimii zece ani? Ați observat cum, la fiecare selecționer schimbat, cel nou “a readus entuziasmul, bucuria, plăcerea de a veni la echipa națională”? Păi bine, băieți. Asta presupune că la cel precedent v-ați pierdut și entuziasmul și bucuria. De ce nu ați spus-o atunci? Fiindcă este mai confortabil să justifici lipsa de valoare prin starea de spirit și lipsa atitudinii. Altfel spus, dacă ne puneam mintea cu Islanda, Norvegia și Austria….
A început să devină agasantă și întrebarea reporterilor…”Ce ne-a lipsit?” Ca și când în mod normal am fi fost îndreptățiți să ieșim victorioși de pe teren, dar a lipsit un singur amănunt, un ingredient minor dintr-o rețetă pe care altfel o reușisem aproape perfect. Ce să ne lipsească?! 11 jucători mai valoroși ca ai lor și un selecționer cu experiență! Ne îmbătăm cu apă rece, vorbim despre calitate tehnică, iar Răzvan Marin ne transmite că avem “echipă de mondiale”.
Citește continuarea pe realitateasportiva.net.
