De la antrenor, la jucători şi fani, cu toţii ne facem că nu pricepem realitatea cruntă a lipsei de valoare.
După meciul cu Austria, al treilea într-un şir de înfrângeri mai categorice decât scorurile de pe tabelă, “tricolorii” mai aveau puţin şi se felicitau în faţa camerei aflate la ieşirea de la vestiare. “Astăzi am avut atitudine!” – a fost clişeul parcă repetat înainte de a ieşi din vestiar de oamenii lui Rădoi. Wow! Vă daţi seama cam ce s-ar fi întâmplat dacă într-un meci cu “atitudine” am pierdut fără drept de de apel, 0-1, cu două bare ale adversarilor şi două jumătăţi de ocazie ale noastre?
Apropo de atitudine! Nu v-aţi săturat de ipocrizia acestor băieţi mediatizaţi mai mult decât s-ar justifica pentru rezultatele din ultimii zece ani? Aţi observat cum, la fiecare selecţioner schimbat, cel nou “a readus entuziasmul, bucuria, plăcerea de a veni la echipa naţională”? Păi bine, băieţi. Asta presupune că la cel precedent v-aţi pierdut şi entuziasmul şi bucuria. De ce nu aţi spus-o atunci? Fiindcă este mai confortabil să justifici lipsa de valoare prin starea de spirit şi lipsa atitudinii. Altfel spus, dacă ne puneam mintea cu Islanda, Norvegia şi Austria….
A început să devină agasantă şi întrebarea reporterilor…”Ce ne-a lipsit?” Ca şi când în mod normal am fi fost îndreptăţiţi să ieşim victorioşi de pe teren, dar a lipsit un singur amănunt, un ingredient minor dintr-o reţetă pe care altfel o reuşisem aproape perfect. Ce să ne lipsească?! 11 jucători mai valoroşi ca ai lor şi un selecţioner cu experienţă! Ne îmbătăm cu apă rece, vorbim despre calitate tehnică, iar Răzvan Marin ne transmite că avem “echipă de mondiale”.
