Sport· 1 min citire

Iordănescu pleacă de la echipa națională! Noul selecționer va fi anunțat până pe 10 iulie

Iordănescu pleacă de la echipa națională! Noul selecționer va fi anunțat până pe 10 iulie

Iordănescu pleacă de la echipa națională! Noul selecționer va fi anunțat până pe 10 iulie

Publicat27 iun. 2016, 12:30
Actualizat27 iun. 2016, 13:09

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că va anunța noul selecționer al echipei naționale până la finalul EURO 2016 (10 iulie), scrie News.ro. FRF caută un selecționer cu peste 10 ani de experiență, român sau străin.

"Până la finalul Campionatului European vom anunța numele noului selcționer. Îi mulțumesc domnului Iordănescu", a declarat Burleanu, într-o conferință de presă.

Reprezentativa României a ocupat ultimul loc în Grupa A a Euro-2016, fiind învinsă de Franța, cu scorul de 2-1, și de Albania, cu 1-0, și remizând cu Elveția, scor 0-0. România a fost eliminată, astfel, de la Campionatul European încă din faza grupelor.

Jucătorii antrenați de Iordănescu aveau ca obiectiv calificarea în optimile de finală ale Euro-2016.

În vârstă de 66 de ani, Anghel Iordănescu era selecționer al României din octombrie 2014 și avea contract până după turneul final din Franța.

Cosmin Olăroiu a respins oferta făcută de FRF. 

Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Anghel Iordănescu au încheiat în noiembrie 2015 un contract, valabil până la finalul Campionatului European din 2016.

Naționala României a revenit la EURO, după 8 ani de absență, însă a fost eliminată din calificări de naționala Albaniei, în grupa A.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport