Veronica Cogeanu Cochela, dublă campioană olimpică, s-a pregătit special pentru Rio cu ajutorul unei manichiuriste. Are tricolorul în inimă, dar s-a gândit și să îl poarte permanent la vedere.
Este antrenor secund la lotul olimpic de canotaj fete și nu poate traduce în mintea-i ascuțită semnificația lui “nu se poate”. Nu știe nici ce înseamnă “las` că merge și-așa”...13 ore și jumătate am stat cu Veronica lângă mine în avioane, de la București la Rio de Janeiro, via Amsterdam. Mi-a spus că cel mai greu în sportul ei crâncen e să depășești momentul critic. “Vine atunci când simți că-ți iese sufletul pe gură, pe nas, pe urechi.
Nu mai auzi nimic, îți înghiți lacrimile și sudoarea, ochii parcă stau să-ți pocnească, mușchii sunt gata să se rupă, dintîi să îți crape de cât strângi fălcile, barcă parcă e o piatră de moară. Atunci trebuie să îți spui că și adversarul simte la fel și poate la fel. Dacă poate el, poți și tu. Atunci trebuie să tragi și mai tare, să mori cu vâslă în mâna. În momentele alea cel mai mare adversar al tău devii tu. Ești tu cel rămas lucid contra eu-lui tău gata de resemnare. Și faci asta zi de zi, 11 luni pe an, de ajungi să te saturi în barcă de toate colegele pe care apoi le vei iubi toată viață. Acesta e prețul medaliei în canotaj”.
Dorin Chioțea, corespondent special la Rio de Janeiro
