Sport· 1 min citire

Ivan Patzaichin, Doctor Honoris Causa al UNEFS București

Ivan Patzaichin, Doctor Honoris Causa al UNEFS București

Ivan Patzaichin, Doctor Honoris Causa al UNEFS București

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 oct. 2016, 19:32

Fostul canoist român Ivan Patzaichin, cvadruplu laureat cu aur și triplu laureat cu argint la Jocurile Olimpice, a primit, luni, titlul academic de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București.

Conform instituției superioare de învățământ, titlul a fost acordat ”ca o recunoaștere a succesului unei vieți închinate sportului, pentru dedicarea și contribuțiile sale privind reprezentarea și dezvoltarea sportului românesc pe plan mondial”.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența mai multor personalități ale sportului românesc, precum Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Octavian Bellu, Nicu Vlad sau Laura Badea, conform Mediafax.

"În martie se împlinesc 50 de ani de când eu am plecat dintr-un sat uitat, așa cum spunea partenerul meu de atunci. Copilul acela și-a dorit să fie campion și am ieșit de mai multe ori campion. Nu m-am gândit niciodată la o asemenea onoare pe care de a primi un astfel de titlu. Este un moment care mă emoționează extraordinar de mult și mă onorează în același timp. M-ați introdus într-o lume la care nici nu visam. Întotdeauna mi-am dorit să fac lucruri mai bune, întotdeauna am pășit în lumea acestui sport, în familia sportului românesc, și am dăruit ceea ce am considerat eu că sunt în stare să fac și întotdeauna am zis că nu e suficient cât am făcut", a declarat Ivan Patzaichin în cadrul ceremoniei din Sala de Marmură a UNEFS.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport