Selecționerul Gheorghe Hagi spune că echipa națională a României nu a ajuns încă la nivelul pe care și-l dorește, dar este convins că poate deveni mai competitivă prin muncă, curaj și încredere. Declarațiile au fost făcute duminică, în conferința de presă premergătoare partidei cu Bosnia și Herțegovina, programată luni, de la ora 21:45, în Liga Națiunilor.
„Eu n-am zis că suntem cei mai buni. Putem deveni. E speranța mea, gândul meu, nu poate să-mi ia nimeni”, a declarat Gheorghe Hagi.
Selecționerul a explicat că își propune să construiască, în timp, o echipă cu o mentalitate diferită, capabilă să creadă în propriile forțe.
„România trebuie să construiască o mentalitate de campion. E lucrul cel mai greu pe care mi-l asum. Ca să fii un campion, trebuie să ai convingere, să crezi în ce faci și să ai mult curaj”, a spus Hagi.
Acesta a subliniat și importanța spiritului de luptă, mai ales într-un sport în care duelurile pot decide rezultatul unui meci. „Trebuie să ai spirit, să știi să te lupți, pentru că, până la urmă, fotbalul e duel și trebuie să încercăm să facem lucrul ăsta. Trebuie să ajungem acolo”, a adăugat selecționerul.
Hagi vrea o echipă competitivă
Obiectivul lui Hagi este să formeze o echipă capabilă să câștige și să lupte pentru calificarea la turneele importante.
„Strategia mea e una singură. Să încerc să devin cel mai bun. Nu m-am născut cel mai bun, dar încerc să devin cel mai bun. Deci, practic, e muncă, muncă, muncă”, a afirmat selecționerul.
Hagi a spus că echipa are nevoie de convingere și de încrederea suporterilor, dar și de unitate în jurul obiectivului comun.
„Lucrez pentru România și încerc să fac o echipă competitivă care să aibă nivel. Nivelul înseamnă să câștige meciurile, să facă campionate europene sau mondiale. Și pentru asta trebuie, bineînțeles, să fii totdeauna convins de ce faci, să crezi în ce faci și, bineînțeles, să ai curaj”, a declarat el.
Întrebat ce rezultat l-ar mulțumi în meciurile rămase, după înfrângerea cu Suedia, scor 1-2, Hagi a spus că România trebuie să încerce să câștige fiecare partidă și să lupte pentru primul loc.
„Să încercăm să luăm locul 1. Să încercăm să câștigăm, să facem cât mai multe meciuri, să încercăm fiecare meci să-l luăm în parte”, a afirmat selecționerul.
„Nu știi care-i titular, care-i rezervă”
Hagi a fost întrebat și despre criticile apărute după partida cu Suedia, inclusiv cele formulate de foști internaționali. „Face parte din joc”, a răspuns selecționerul, precizând că prioritatea sa este să construiască o echipă care să obțină victorii și să-i apropie pe suporteri de națională.
„Obiectivul meu principal e să creez o echipă competitivă. Care să aducă cât mai multe victorii, să mulțumească, să aibă succes și să aducă publicul și oamenii lângă echipă”, a spus Hagi.
El consideră că naționala se bucură în continuare de sprijinul suporterilor și că victoriile pot consolida încrederea în echipă.
Selecționerul a vorbit și despre folosirea jucătorilor din lot, inclusiv a celor care ar putea începe meciul pe banca de rezerve. „Nu contează cum încep, contează cum termin meciurile. (…) Pentru mine, toți jucătorii sunt importanți”, a precizat Hagi.