Sport· 2 min citire

De ce NU a reușit Halep să câștige MĂCAR un set în meciul cu Wozniacki

De ce NU a reușit Halep să câștige MĂCAR un set în meciul cu Wozniacki

Publicat25 oct. 2017, 23:41
Actualizat25 oct. 2017, 23:47

Simona Halep a declarat, miercuri, că înfrângerea suferită în fața jucătoarei daneze Caroline Wozniacki, scor 0-6, 2-6, în Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor, a fost provocată de numărul mare de greșeli neforțate pe care le-a făcut.

"Cred că a fost una dintre zilele mele proaste. Am făcut prea multe greșeli. Am făcut și câteva puncte bune, dar am greșit prea mult pentru a câștiga meciul. După primul set, am crezut că pot reveni, dar a fost prea târziu. Nu am simțit mingea, nu știu de ce. Terenul a fost lent și am vrut să lovesc mingea mult prea puternic.

Îi acord credit pentru victorie, a jucat foarte bine, dar și eu am greșit prea mult. Dacă aș fi ținut mingea mai mult în joc, ar fi fost mai bine pentru mine. Știam că e o adversară foarte puternică, dar știam și că jocul ei e de regularitate, să mă pună în dificultate. Știam că am o șansă în fața ei, dar îmi păstrez opinia. Am greșit prea mult și asta a fost cheia meciului", a afirmat Simona, la conferința de presă, preluat de Mediafax.ro.

Halep i-a dat dreptate lui Cahill, care i-a recomandat, în timpul meciului, să nu se mai grăbească, apoi a vorbit despre tactica pusă la cale pentru meciul cu Svitolina, decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor: "Cred că Darren a avut dreptate când mi-a spus să stau mai mult în puncte și să nu mă grăbesc, dar, la acel moment, nu puteam simți mingea. Am încercat, m-am luptat, nu am renunțat, dar chiar nu am putut simți mingea astăzi.", a mai completat numărul 1 WTA.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport