Sport· 2 min citire

Daniel Pancu, suspendat două meciuri după eliminarea din Rapid – Dinamo. Ce amendă a primit antrenorul giuleștenilor

Daniel Pancu

Daniel Pancu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 aug. 2026, 09:17

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a decis, miercuri, suspendarea pentru două jocuri a antrenorului Rapidului, Daniel Pancu, după eliminarea sa din derby-ul cu Dinamo, disputat în etapa a 5-a din Superligă.

Tehnicianul giuleștenilor a primit și o penalitate sportivă de 360 de lei. Potrivit hotărârii comisiei, cazul va fi rediscutat la termenul din 262626 august 2026.

Daniel Pancu, eliminat în minutul 53 al derby-ului cu Dinamo

„FC Rapid 1923 vs. SC Dinamo 1948 SA – Eliminare Pancu Daniel Gabriel (antrenor gazde), incidente – În temeiul art. 53.2 din RD, se sancționează antrenorul Pancu Daniel Gabriel cu suspendare pentru două jocuri și penalitate sportivă de 360 lei. Termen 26.08.2026”, se arată în decizia Comisiei de Disciplină.

Daniel Pancu a fost trimis în tribună în minutul 53 al partidei de sâmbătă seara, câștigată de Dinamo cu 1-0, în deplasare. Arbitrul Horațiu Feșnic a oprit jocul după ce Alexandru Musi a rămas căzut pe gazon, moment în care antrenorul Rapidului a pătruns pe teren pentru a protesta. Centralul i-a arătat cartonașul roșu, iar Pancu a urmărit restul întâlnirii din tribună.

Alte sancțiuni dictate de Comisia de Disciplină a FRF

În aceeași ședință, Comisia de Disciplină a aplicat și alte sancțiuni. Dinamo a fost amendată cu 5.000 de lei pentru incidente la partida cu FC Voluntari, în timp ce Bogdan Bălănescu a primit avertisment.

La meciul Oțelul Galați – Universitatea Craiova, Alexandru Crețu a fost suspendat o etapă și amendat cu 740 de lei. Preparatul fizic al oltenilor, Cătălin Tudor, a primit o suspendare de două meciuri și o penalitate de 4.500 de lei.

Totodată, Andrei Gheorghiță, de la Universitatea Cluj, a fost suspendat două etape și amendat cu 3.000 de lei după eliminarea din partida cu UTA Arad. Clubul arădean a fost sancționat cu 5.000 de lei pentru nerespectarea unor prevederi regulamentare.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport