Sport· 2 min citire

Daniel Pancu a dezvăluit motivele pentru care a plecat de la Rapid: "Am fost umilit"

Daniel Pancu a dezvăluit motivele pentru care a plecat de la Rapid: "Am fost umilit"

Daniel Pancu a dezvăluit motivele pentru care a plecat de la Rapid: "Am fost umilit"

Publicat30 iul. 2015, 14:22
Actualizat30 iul. 2015, 14:23

Daniel Pancu, 38 de ani, a plecat de la Rapid, unde este considerat o adevărată legendă, și a semnat cu nou-promovata FC Voluntari.

"Ieri fost o zi tristă pentru mine, când am plecat de la Rapid, dar oamenii nu sunt făcuți din fier. Am rezistat la multe umilințe și m-am sacrificat mult pentru binele echipei. Am coborât la cel mai de jos nivel și nu mai puteam continua. Am avut cel mai mic contract de la Rapid și eram plătit ultimul.

Poate, din afară, aveați o altă imagine despre mine, dar să știți că eram consultat de foarte puține ori și de multe ori eram marginalizat. Am tot tăcut pentru că am crezut că se va întîmpla ceva bun la Rapid.

Am simțit 100% că nu eram dorit pe teren. Când ziceam că trebuie să joc și că sunt foarte important pentru echipă mi se întorceau vorbele și mi se zicea că eu trebuie să fiu președinte. Nu am vorbit niciodată urât de un rapidist. Am auzit că băieții de vizavi de băncile de rezerve au zis că am plecat pentru bani. Am același contract pe care l-aș fi avut la Rapid dacă promovam, dar aici sunt prime puțini mai mari.

Din ce am văzut eu, Rapid nu intră în play-off. Echipa are nevoie de întăriri, dar Rapid nu o să moară niciodată", a spus Daniel Pancu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport