Dan Petrescu, tehnician care și-a reziliat contractul cu Dinamo Moscova, a declarat, miercuri, la sosirea la București, că nu va prelua nicio echipă până în vară deoarece următoarele trei luni le va dedica familiei.
"Singurul lucru pozitiv e că îmi voi pune familia pe primul loc, pentru că de cinci ani, de când sunt în Rusia, mi-am văzut familia foarte rar. Sper ca două-trei luni să mă relaxez și să mă gândesc la ei. Nu o să pot stau foarte mult fără fotbal, pentru că pentru altceva nu sunt făcut. Dar orice ofertă e acum, nu mă interesează, decât dacă cineva are un plan serios. Dacă vine o ofertă acum, nu aș antrena decât din sezonul viitor. Prioritatea va fi o echipă din străinătate pentru mine. Cred că în două-trei luni ceva se va întâmpla" a afirmat Petrescu pe Aeroportul Henri Coandă.
Antrenorul nu regretă faptul că a refuzat în pauza competițională din iarnă oferte de cluburi din Anglia sau Italia. "Nu îmi pare rău că nu am plecat în Anglia, pentru că aveam contract. De când sunt la Dinamo Moscova au fost oferte foarte mari, echipe pe care nu pot să le spun. Au fost echipe nu numai din Anglia, ci și din Rusia, din Italia, dar a trebuit să încerc să-mi respect contractul", a spus tehnicianul.
Dan Petrescu a menționat că în campionatul Rusiei antrenorii echipelor de pe locurile doi, trei și patru au fost demiși, singurul care a rezistat din top fiind Leonid Kuciuk, cel care conduce liderul Lokomotiv Moscova.
"Le-am spus că e prea devreme (n.r. - pentru a-și propune ca obiectiv câștigarea titlului), sunt pași prea mari, că trebuie făcuți pași mici și de aceea a fost toată această presiune, dar relația mea cu jucătorii a fost excelentă. Eu sunt ca un mecanic care repară mașini stricate, și pe la Unirea Urziceni la fel, pe Kuban am luat-o din a doua ligă și am lăsat-o pe locul șase, pe Dinamo am luat-o de pe ultimul loc și am lăsat-o pe locul patru. Sunt foarte bun să iau mașini stricate și să le las gata de Formula 1. Cam așa a fost munca mea și în Rusia. Nu am ce să-mi reproșez. Dacă eram pe ultimul loc aș fi fost foarte trist și dezamăgit, dar echipa este pe un loc de Liga Europa iar acesta este obiectivul adevărat. Nu cred că a fost ceva necurat cu Anji. Pur și simplu a fost o zi proastă, din partea tuturor, a antrenorilor, a jucătorilor, dar în fotbal se întâmplă. Dacă cineva are răbdare cu antrenorul, poate să-l lase la locul lui, dar în fotbalul de azi nu mai e răbdare. Spaletti a fost dat afară de pe locul doi, Karpin de pe locul trei, eu de pe locul patru. Doar cel de pe primul loc a rezistat", a explicat Petrescu.
El a adăugat că jucătorii și angajații clubului Dinamo Moscova regretă plecarea lui. "Mă bucur că am plecat cu capul sus, să fim prieteni, să rămânem în condiții cordiale. Nu au fost țipete, certuri, ceea ce pentru mine este foarte important. Nu vreau să mă laud, oamenii din club toți au plâns. Tot timpul când am plecat am lăsat regrete în spatele meu și la Kuban, și la Wisla. Balazs Dzsudzsak mi-a dat un mesaj emoționant când am plecat, el a suferit cel mai mult. Chiar se roagă ca într-o zi să lucreze din nou cu mine și îmi dorește tot binele și chiar ar vrea să mă gândesc la el dacă plec undeva. E clar, dacă voi ajunge la o echipă puternică, el va fi în vederile mele", a precizat tehnicianul.
Gruparea Dinamo Moscova a anunțat, marți, pe site-ul oficial, că înțelegerea cu antrenorul Dan Petrescu a fost încheiată prin acordul părților în urma unei ședințe care a avut loc la baza de antrenament de la Novogorsk.