Golul etapei din Liga I a fost de fapt un autogol. Echipa cu cea mai slabă apărare din campionat, Oțelul Galați, nu s-a dezmințit nici la Timișoara, unde a primit un nou gol de cascadorii râsului.
După gafa de poveste a marocanului Kouha din Giulești, Valentin Borș a comis-o și el în minutul 38 al partidei cu Poli.
Portarul Oțelului a rămas fără replică la o simplă pasă înapoi de la 60 de metri a lui Sergiu Costin, venită la numai trei minute după ce gălățenii au deschis scorul pe Dan Păltinișanu.