Campania de vaccinare de urgență a ovinelor și caprinelor va începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi înainte de termenul stabilit inițial. Devansarea programului a fost posibilă după sosirea în România a ultimelor doze de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în Constanța și Tulcea
“
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va demara duminică dimineață în județele Constanța și Tulcea, după ce ultimele tranșe din stocurile strategice ale Uniunii Europene au intrat mai devreme în România. Acest parcurs logistic rapid a fost realizat cu sprijinul Guvernului, care a aprobat preluarea dozelor într-o ședință specială. Deși transportul final era programat inițial pentru duminică, sosirea anticipată a vaccinurilor a determinat decizia ca acțiunea să înceapă imediat, fără nicio întârziere
— au transmis reprezentanții instituției.
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a subliniat că fiecare oră câștigată în campania de vaccinare înseamnă mai multe efective protejate și un pas înainte către reluarea exporturilor de animale vii în țări terțe.
“
Mesajul nostru către toți crescătorii este unul de responsabilitate și urgență. Începem campania cu o zi înainte de termenul stabilit, deoarece atât ANSVSA, cât și Guvernul României și Comisia Europeană au colaborat extrem de eficient pentru a aduce dozele aici mult mai repede. Fiecare oră câștigată contează, pentru că înseamnă mai multe efective protejate și un pas mai aproape de redeschiderea exporturilor de animale vii în țări terțe. Suntem în teren alături de voi, împreună cu specialiștii Autorității, mobilizați în prima linie pentru a vă proteja munca și a salva fermele românești, oferind sprijinul concret și rapid de care este nevoie în acest moment critic
— a declarat șeful ANSVSA.
ANSVSA precizează că, în paralel cu începerea vaccinării în cele două județe, restricțiile temporare privind circulația ovinelor și caprinelor pe întreg teritoriul României rămân în vigoare, pentru a preveni răspândirea bolilor.
România primește 1,1 milioane de doze de vaccin din stocurile strategice ale UE
Comisia Europeană a anunțat, pe 20 octombrie, că România va primi 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine și a pestei micilor rumegătoare, în urma activării stocurilor strategice de vaccinuri ale Uniunii Europene. Decizia a fost luată după evaluarea planurilor de vaccinare transmise de autoritățile române.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, din totalul dozelor alocate, 800.000 sunt destinate vaccinării împotriva variolei ovine și caprine (SPGP), iar 300.000 sunt destinate combaterii pestei micilor rumegătoare (PPR).
“
Solicitarea oficială a fost făcută de autoritățile române la 21 septembrie 2026. Autoritățile române au transmis Comisiei planurile lor de vaccinare la 23 septembrie 2026. La 2 octombrie 2026, Comisia a solicitat clarificări suplimentare, iar România a transmis răspunsul la 5 octombrie. Comisia a activat rapid băncile de vaccinuri ale UE pentru variola ovină și caprină (SPGP) și pentru pesta micilor rumegătoare (PPR), la 8 octombrie 2026, de îndată ce au fost îndeplinite toate cerințele practice și juridice necesare
— a afirmat sursa citată.
Acesta a precizat că stocurile europene de vaccinuri sunt destinate asigurării dozelor necesare pentru demararea unei campanii de vaccinare de urgență, fără a acoperi însă necesarul pentru întreaga desfășurare a acesteia.
Restricțiile privind exportul animalelor rămân în vigoare până la sfârșitul anului 2026
Pe 18 iunie, Comisia Europeană a decis prelungirea până la 31 decembrie 2026 a interdicției privind exportul de ovine și caprine din România către țări terțe. Totodată, au fost menținute restricțiile existente privind livrările de animale către statele membre ale Uniunii Europene.
Măsurile au fost adoptate în contextul apariției unor focare de variolă ovină și de pestă a micilor rumegătoare în județul Mureș. În urma evaluării situației epidemiologice, oficialii europeni au concluzionat că există un risc ridicat de răspândire a ambelor boli, motiv pentru care au decis menținerea restricțiilor privind circulația și exportul animalelor.