Social· 2 min citire

Se întâmplă în Vaslui. Dus pe ultimul drum cu tractorul si căruța, prin nămol! VIDEO

Dus pe ultimul drum cu tractorul si căruța, prin nămol! Foto/Captură video

Dus pe ultimul drum cu tractorul si căruța, prin nămol! Foto/Captură video

Scris de Iulian Budusan Publicat: 2 nov. 2026, 20:44

Nici măcar o înmormântare nu a putut avea loc în condiții normale într-un sat din județul Vaslui. La Stâncășeni, comuna Voinești, un tractor a fost folosit pentru a transporta sicriul pe o căruță improvizată, din cauza drumurilor desfundate și a noroiului.

Imagini halucinante au fost surprinse pe străzile din Vaslui! Mai mulți localnici au fost nevoiți să transporte sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al unui vecin cu tractorul. 

Oamenii se pregăteau să meargă la biserică pentru înmormântare, însă au realizat că mașina mortuară nu poate ajunge pe unele străzi din cauza noroiului. Localnicii sunt revoltați și susțin că în fiecare an când încep ploile, accesul în zonă devine foarte dificil. 

Imaginile filmate luni după-amiază în satul Stâncășeni surprind o situație neobișnuită: un tractor trage o căruță improvizată în care a fost așezat un sicriu. Drumul, acoperit de noroi, nu permite deplasarea în condiții normale, astfel că transportul a fost făcut cu ajutorul utilajului agricol.

Episodul a provocat nemulțumirea localnicilor, care spun că se confruntă frecvent cu aceeași problemă. După ploi, unele drumuri devin extrem de greu de traversat, iar deplasările de zi cu zi se transformă într-o adevărată provocare.

Oamenii reclamă lipsa unor intervenții pentru îmbunătățirea infrastructurii și le reproșează autorităților locale că nu au găsit soluții pentru a face drumurile practicabile.

Problemele depășesc însă disconfortul cotidian. În condițiile în care noroiul blochează accesul, locuitorii pot întâmpina dificultăți atunci când trebuie să ajungă la gospodării, să transporte persoane bolnave sau să solicite intervenția ambulanțelor și a autospecialelor de pompieri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Social