Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, vineri, că până la acest moment autoritățile locale nu au notificat Ambasada României la Atena cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate de explozia care a provocat prăbușirea unei clădiri în centrul Atenei sau de incendiul izbucnit la bordul unui feribot aflat în largul insulei grecești Mykonos.
MAE s-a autosesizat, prin intermediul Ambasadei României la Atena, în urma celor două incidente și a întreprins demersuri pentru obținerea unor informații oficiale cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, se arată în răspunsul transmis de minister, la solicitarea News.ro.
Nicio solicitare de asistență consulară până în prezent
„Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat Ambasada României la Atena cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate. De asemenea, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență consulară ca urmare a acestor incidente”, precizează MAE.
Potrivit aceleiași surse, reprezentanții misiunii diplomatice mențin situațiile în atenție, fiind în legătură permanentă cu autoritățile locale și pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația va impune.
Numerele de telefon puse la dispoziția românilor
MAE informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875 și +30 210 6728879. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și sunt preluate de operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: +30 6978996222.
Două incidente într-o singură zi, în Grecia: ce s-a întâmplat
O explozie a provocat vineri prăbușirea unei clădiri rezidențiale în aglomeratul centru turistic al Atenei. Trei persoane au fost rănite, iar mai multe case, magazine și mașini au fost avariate într-un cartier istoric, relatează Reuters.
Tot vineri, un incendiu a izbucnit pe puntea unui feribot pentru transportul autovehiculelor, aflat în largul popularei insule turistice grecești Mykonos, au declarat autoritățile, relatează Reuters.