Conf. univ. dr. Simona Drăgan, cadru didactic al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani. Instituția a transmis un mesaj emoționant în memoria sa.
Simona Drăgan, un nume important pentru Facultatea de Litere
Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției, printr-un mesaj în care au evocat activitatea academică a cadrului didactic și contribuția sa la formarea mai multor generații de studenți.
Simona Drăgan s-a remarcat printr-o activitate profesională deosebită în domeniile filologiei și istoriei artei. Cariera sa a inclus publicarea unor cărți și articole științifice, participarea la conferințe, realizarea de traduceri și o activitate publicistică bogată.
A predat la Universitatea din București timp de peste două decenii
Simona Drăgan și-a început activitatea didactică în cadrul Facultății de Litere în anul 1999. După două decenii de activitate universitară, în 2019 a obținut titlul de conferențiar universitar.
De-a lungul carierei, a predat studenților înscriși la programele de Studii europene și de Limba și Literatura Română. Reprezentanții facultății au evidențiat atât valoarea sa profesională, cât și implicarea în viața academică a instituției, unde a fost apreciată pentru modul în care a contribuit la pregătirea generațiilor de studenți.
Mesajul emoționant transmis de colegi
Colegii săi au transmis că dispariția profesoarei lasă un gol în comunitatea academică, amintind de personalitatea sa, de inteligența și de optimismul pe care le-a împărtășit celor din jur.
„Cât timp a putut, a luminat Facultatea cu zâmbetul ei, cu seninătatea și cu forța inteligenței ei. Ne va lipsi în fiecare zi. Ne gândim cu profundă tristețe la familia ei și ne rugăm să găsească alinare.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Facultății de Litere din cadrul Universității din București.