Românii care și-au închis balcoanele fără autorizație nu vor fi obligați să plătească impozite duble sau taxe înzecite. Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, anunță că legislația va fi analizată și modificată pentru a elimina situațiile absurde și a-i ajuta pe proprietari să intre în legalitate.
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, vine cu precizări pentru proprietarii care au balcoane închise fără autorizație și respinge scenariile potrivit cărora aceștia ar urma să plătească impozite duble sau taxe de zece ori mai mari. Autoritățile au la dispoziție un răgaz până în august 2027 pentru identificarea unei soluții care să le permită oamenilor să își reglementeze situația locuințelor fără să fie împovărați cu amenzi sau cheltuieli nejustificate.
Ce spune ministrul despre taxele pentru balcoanele închise fără autorizație
Alexandru Stoica susține că scopul modificărilor legislative nu este sancționarea proprietarilor, ci găsirea unei modalități prin care aceștia să își poată pune documentele în ordine. Ministrul afirmă că nimeni nu va fi hărțuit pentru că și-a închis balconul cu bună-credință și că procedurile trebuie să țină cont de situațiile concrete în care se află proprietarii.
„Vreau să fie foarte clar: românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise! Nimeni nu va fi hărţuit sau pedepsit pentru un balcon pe care l-a închis cu bună-credinţă. În acest caz, scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de a-i vâna cu amenzi. Codul Urbanismului ne oferă un răgaz până în august 2027 pentru a găsi o soluţie, astfel încât oamenii să aibă actele în ordine. Scopul nu este să sancţionăm, ci să le dăm siguranţa că locuinţa lor are o situaţie complet legală, care să-i ajute inclusiv la vânzare, la moştenire sau în cazul unui credit”, afirmă ministrul într-o postare pe Facebook.
Proprietarii nu vor fi puși să refacă documente vechi sau să suporte costuri inutile
Ministrul atrage atenția că există numeroase cazuri în care închiderea balcoanelor s-a produs în urma unor lucrări de reabilitare termică a blocurilor. În astfel de situații, locatarii nu ar trebui să fie obligați să răspundă pentru nereguli care țin de procedurile administrative aflate în responsabilitatea primăriilor.
Alexandru Stoica spune că autoritățile vor analiza problemele întâlnite de proprietari atunci când încearcă să intre în legalitate. El respinge inclusiv varianta în care oamenii ar fi trimiși să caute documente emise cu 15 ani în urmă sau ar trebui să plătească sume mari pentru rezolvarea unor situații pe care nu le-au provocat.
„Nu vreau să punem degeaba oamenii pe drumuri după acte de acum 15 ani şi nici să-i obligăm la cheltuieli costisitoare. Vom face o analiză a tuturor aspectelor sesizate privind problemele care apar la intrarea în legalitate a balcoanelor închise. Sunt o sumedenie de situaţii în care locatarii s-au trezit cu balcoanele închise în urma unor lucrări de anvelopare a blocurilor, de exemplu. În asemenea cazuri, este absurd să se transfere asupra cetăţenilor problemele privind legalitatea procedurii, fiindcă tot ce ţine de autorizaţii şi de înscrierea în cadastru era obligaţia primăriei”, menţionează ministrul Dezvoltării.
Codul Urbanismului va fi analizat și ar putea fi modificat
Alexandru Stoica recunoaște că elaborarea Codului Urbanismului s-a desfășurat într-un ritm accelerat, deoarece actul normativ reprezenta un jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministrul consideră însă că acest lucru nu poate justifica păstrarea unor prevederi care generează situații imposibil de rezolvat în practică.
Toate problemele identificate urmează să fie inventariate, iar analiza va ajunge la Parlament. Documentul va constitui baza tehnică necesară pentru modificarea legislației, astfel încât regulile privind intrarea în legalitate a balcoanelor să poată fi aplicate în condiții realiste.
„Vom inventaria acum toate problemele care trebuie corectate şi vom trimite analiza Parlamentului, ca să existe o bază tehnică pentru modificarea legii. Cât timp sunt ministru, mă voi asigura că legea va fi un sprijin pentru oameni, nu o obligaţie lipsită de logică şi total decuplată de realitate, care oricum generează măsuri imposibil de aplicat”, declară ministrul Alexandru Stoica.