Primarul comunei Crișan, Silviu Rahău, a reacționat după ce un localnic a postat pe rețelele de socializare o filmare cu un șacal prins cu piciorul în gardul peste care a încercat să sară.
"Un cetățean al comunei a surprins șacalul prins în gard, pe timpul zilei! Noi, locuitorii Deltei, trăim aici zi de zi, nu doar câteva Weekend-uri pe an. Astfel că ne întâlnim des cu astfel de situații.
Degeaba un anumit parlamentar de ocazie vine 1-2 zile în Delta Dunării și apoi declară că a pierdut nopți întregi și nu a văzut niciun șacal, dar afirmă că, deși i-au fost arătate filmări, nu este sigur că erau imagini din țara noastră.
Doresc sa trag un nou semnal de alarmă legat de prezența din ce în ce mai frecventă a șacalilor în gospodăriile oamenilor.
Fac apel la parlamentarii tulceni să ducă mai departe, cât de urgent posibil, acest semnal de alarmă și să înțeleagă faptul că Delta Dunării este locuită, nu doar un muzeu de vizitat vara. Iar dumnevoastră ar trebui să fiți preocupați de siguranța noastră și a copiilor noștri“ - a scris primarul Silviu Rahău.
Si jurnalistul Patrick André de Hillerin a reacționat vehement împotriva celor pe care i-a numit "ecologiști de canapea"
"La voi în orașe, în București, de exemplu, prin Centrul Vechi, umblă șacalii așa, la liber? Când vă treziți dimineața, să mergeți la... mă rog, la muncă, să zicem, găsiți șacali în curte? În scara blocului? Că în Crișan cam așa se întâmplă."