Social· 1 min citire

Deținut de 31 de ani, găsit mort în Penitenciarul Arad. Executa o pedeapsă de peste 16 ani pentru viol

Incident închisoare/ Colaj/ Foto: Profimedia

Incident închisoare/ Colaj/ Foto: Profimedia

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 22 oct. 2026, 14:20

Un deținut în vârstă de 31 de ani, care executa o condamnare de 16 ani și opt luni de închisoare pentru viol, a fost găsit mort în Penitenciarul Arad. Bărbatul era singur în cameră, iar potrivit primelor constatări, s-ar fi spânzurat. Reprezentanții penitenciarului au confirmat decesul pentru Agerpres.

Deținutul a fost găsit mort înainte de ora 22:00

Bărbatul a fost găsit decedat de personalul penitenciarului miercuri seara, 21 octombrie, înainte de ora 22:00, au declarat joi reprezentanții instituției.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Arad, Andrei Băețan, personalul a intervenit imediat, iar manevrele de resuscitare au fost continuate de echipajul medical SMURD. În ciuda eforturilor depuse, medicii au constatat decesul.

Personalul penitenciarului a intervenit de îndată, fiind întreprinse toate măsurile necesare în această situație. Manevrele de resuscitare au fost preluate și continuate de personalul medical din cadrul SMURD, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul persoanei private de libertate

— a declarat Andrei Băețan pentru Agerpres.

Deținutul nu figura cu risc de suicid

Potrivit reprezentantului penitenciarului, bărbatul stătea singur în cameră și nu era înregistrat în evidențele unității ca prezentând risc de suicid.

Familia persoanei decedate a fost informată cu privire la cele întâmplate

— a mai spus Băețan.

În conformitate cu prevederile legale, au fost informați judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Administrația Națională a Penitenciarelor și parchetul competent.

Bărbatul ar fi lăsat o scrisoare: ce a scris în ea

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Agerpres, că bărbatul ar fi lăsat o scrisoare în care menționa că îi fusese greu să se adapteze la condițiile de detenție și că îi era dor de familie.

Deținutul executa o pedeapsă de 16 ani și opt luni de închisoare pentru viol.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Social