Ministrul de Externe Bogdan Aurescu ar trebui să aibă o comunicare mai bună cu PNL, a declarat marți vicepreședintele formațiunii Virgil Guran. Acesta a precizat că nu are nemulțumiri față de activitatea propriu-zisă a șefului MAE, dar îi reamintește că nu e pe cont propriu în postul respectiv , iar partidul are un program de guvernare care trebuie respectat.
Întrebat, la RFI, dacă e ceva ce-l nemulțumește la Bogdan Aurescu, vicepreședintele PNL a răspuns: ”Din punctul meu de vedere, nu am nemulțumiri față de Bogdan Aurescu. Un singur lucru, poate: cred că ar trebui să aibă o comunicare mai bună cu partidul, aicea da, pentru că orice ministru nu e pe cont propriu acolo, am spus, trebuie să comunici cu partidul, în general partidul are un program de guvernare care trebuie respectat. Poate aici, dar în rest, eu nu pot să spun, să-i reproșez ceva lui Bogdan Aurescu”, potrivit news.ro.
Guran a precizat că ministrul a participat la ședințele PNL-ului. Întrebat în ce sens trebuie să comunice mai mult ministrul, vicepreședintele PNL a spus: ”În sensul de a fi mai, hai să folosim un termen așa, mai nepolitic, mai prietenos, poate, cu anumiți colegi. Mai sunt anumite probleme legale, normale, statutare și atunci trebuie să comunici cu anumiți miniștri, pe anumite teme. Nu știu, vă dau un exemplu, cei care răspund de Diaspora, că în speță, Rareș Bogdan răspunde de Diaspora, probabil are anumite probleme cu românii noștri din Diaspora și atunci trebuie să colaboreze mai repede, să existe o comunicare mai rapidă. E posibil de aici să fi plecat treaba, nu știu, ei trebuie să dea această explicație”.
Virgil Guran ar vrea să țină scandalul în interior
Întrebat dacă asemenea critici vulnerabilizează Ministerul de Externe, Virgil Guran a spus că poate e bine ca acestea să fie făcute în interior, nu să apară în presă, ”dar asemenea critici, din contră, ar trebui să întărească activitatea și să perfecționeze activitatea, pentru că întotdeauna e loc de mai bine”.
”Cred că lucrurile trebuie să fie discutate, pentru că altfel sunt mulți demnitari care ajung la concluzia că ei sunt perfecți, ceea ce nu este adevărat și atunci cred că lucrurile discutate, ordonate, organizate duc spre progres”, a mai spus Guran.
”Eu mă înțeleg bine cu el, nu pot să spun că nu am o relație bună, cred că trebuie să fie mai comunicativ, poate, mai ales cu cei care au tangență, în speță colegii mei care au funcții în Diaspora”, a completat vicepreședintele PNL, despre relația cu ministrul de externe. ”Într-un partid suntem și prieteni, paradoxal, că se spune că în partide nu există prieteni, suntem și prieteni. Cred că trebuie să fie mai prietenos”, a spus el.
Despre faptul că PNL își asumă doar Ministerul de Externe, nu și ministrul, Virgil Guran a afirmat: ”Nu, nu, nu, nu, nici vorbă, este ministrul nostru. Acum, să vă spun ceva, din punct de vedere statutar, ministrul Aurescu a fost votat în forul de conducere al partidului. Cum putem să spunem că nu ni-l asumăm? (...). Există o relație bună cu șeful statului, se colaborează instituțional, așa cum este normal, nu avem probleme de genul acesta, nu am auzit colegi care să spună că au vreo problemă în acest sens. Se va colabora până în ultima zi de mandat, foarte bine, cu președintele României”.