Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că un primar din județul Bistrița-Năsăud, trei viceprimari din Harghita, Neamț și Bihor, precum și un fost consilier local din Vrancea au fost în incompatibilitate, întrucât au deținut, simultan, și alte funcții.
Cei cinci aleși locali găsiți în incompatibilitate sunt Daniel Moldovan - primarul comunei Cetate, județul Bistrița-Năsăud, Antal Attila - viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, județul Harghita, Marius Vasile Minică - viceprimarul comunei Icușești, județul Neamț, Zoltan Szilagyi - viceprimarul comunei Biharia, județul Bihor, și Fănică Țîrdea, fost consilier local în CL Tulnici, județul Vrancea, arată joi Agenția Națională de Integritate, într-un comunicat de presă.
Potrivit ANI, Daniel Moldovan este în incompatibilitate din 20 iunie 2012, întrucât deține atât funcția de primar al comunei Cetate, cât și calitatea de comerciant persoană fizică.
Antal Attila a fost în incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 - 13 decembrie 2013, când a deținut, simultan, funcția de viceprimar al municipiului Miercurea-Ciuc și pe cea de administrator al SC Psihoconsult SRL.
În cazul lui Marius Vasile Mincă, ANI a constatat că a fost în incompatibilitate în perioada 27 iunie 2012 - 15 februarie 2013, întrucât a fost simultan viceprimar al Primăriei comunei Icușești și administrator al SC Buyfree Invest SRL-D.
Viceprimarul Comunei Biharia, Szilagyi Zoltan, este în incompatibilitatedin 18 iunie 2012, în condițiile în care are și calitatea de persoană fizică autorizată, potrivit ANI.
În incompatibilitate a fost găsit și Fănică Țîrdea, care în perioada 25 iunie - 31 august 2012, când a fost consilier local, Primăria comunei Tulnici a încheiat contracte de servicii în valoare totală de 64.480 de lei cu SC Tulnicipan Prod SRL, societate în cadrul căreia deținea funcția de administrator și calitatea de asociat unic.
Cei cinci aleși locali au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare și elementele identificate, iar aceștia au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.