Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de decorare a unor profesori, poeți, medici, diplomați, economiști și jurnaliști din diaspora românească din Republica Moldova, Serbia, Macedonia și Ucraina, regiunea Odessa.
Președinția informează că șeful statului a semnat, luni, decretul de decorare "a mai multor personalități din diasporă".
"Astfel, în semn de înaltă prețuire și recunoștință pentru contribuția remarcabilă avută, de-a lungul timpului, la afirmarea și apărarea identității etnice și culturale a comunităților românești din vecinătatea țării noastre, contribuind, pe această cale, la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Național «Steaua României» - în grad de Cavaler, domnului Ion Iovcev, director al Liceului «Lucian Blaga» din Tiraspol, Republica Moldova, Ordinul Național «Serviciul Credincios» - în grad de Comandor, doamnei Alexandrina Cernov, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, director al Editurii «Alexandru cel Bun», Cernăuți, Ucraina, Ordinul Național «Serviciul Credincios» - în grad de Ofițer domnului Predrag Balašević, medic, președinte al Partidului Neamul Românesc, Bor, Republica Serbia, și domnului Aleksandru Mamakis, consul onorific al României la Bitola, Republica Macedonia", se arată într-un comunicat al Președinției.
De asemenea, Băsescu a conferit Ordinul Național "Serviciul Credincios" - în grad de Cavaler Raisei Pădurean, director-adjunct al Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol, Republica Moldova, Ordinul Național "Pentru Merit" - în grad de Ofițer Mariei Bulat-Săhărneanu, jurnalist, director programe Vocea Basarabiei, Chișinău, Republica Moldova, ui Petru Grozavu, jurnalist, președinte al Societății Culturale "Dunărea și Marea", Chișinău, Republica Moldova, și lui Lucian Marina, scriitor, jurnalist, redactor la Televiziunea Voivodinei, Novi Sad, Republica Serbia, Ordinul Național "Pentru Merit" - în grad de Cavaler lui Nicolae Moșu, președinte al Asociației "Valul lui Traian", Tatarbunar, regiunea Odessa, Ucraina, lui Anatol Popescu, jurist, președinte al Asociației "Basarabia", regiunea Odessa, Ucraina și lui Petru Șchiopu, președinte al Alianței Creștin-Democrate a Românilor din Ucraina, filiala regiunea Odessa.
Președintele a conferit Ordinul "Meritul Cultural" - în grad de Ofițer, Categoria A - "Literatură", lui Vasile Tărâțeanu, poet, publicist, președinte al Societății "Casa Limbii Române", Cernăuți, Ucraina, Ordinul "Meritul Cultural"- în grad de Ofițer, Categoria F - "Promovarea culturii" lui Nicolae Avram, economist, fondator al Uniunii Culturale a Românilor Basarabeni, și lui Ilie Luceac, istoric, profesor universitar, Cernăuți, Ucraina, și Ordinul "Meritul pentru Învățământ"" - în grad de Comandor, Zinaidei Pinteac, profesor, vicepreședintă a Alianței Creștin-Democrate a Românilor din Ucraina, filiala regiunea Odessa.
Decorarea a fost făcută la propunerea lui Gheorghe-Răzvan Murgeanu, consilier de stat (Românii de pretutindeni) la Cancelaria Președintelui din cadrul Administrației Prezidențiale.