Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat marți, fiind întrebat dacă a găsit contractul încheiat cu compania americană Bechtel, că documentul este căutat de Parchet "de vreo șase luni".
"E o întrebare la care am mai răspuns, mai răspund de câte ori este nevoie, îl caută Parchetul de vreo șase luni", a spus Șova, într-o conferință de presă.
Șova declara în noiembrie, în calitate de ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură, că nu a căutat niciodată contractul cu Bechtel, ci l-a cerut Ministerului Transporturilor, și că nu are informații dacă documentul a fost găsit, dar constructorul american a promis să trimită o copie legalizată.
"Eu nu l-am căutat niciodată, pentru că acest contract este la Ministerul Transporturilor. Eu am cerut să mi se dea contractul, și Ministerul Transporturilor nu l-a găsit. Ca atare s-au declanșat procedurile, inclusiv de natură penală", a spus Șova la acea vreme, în cadrul emisiunii "După 20 de ani".
La începutul lunii decembrie, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul a sesizat deja DNA în legătură cu contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania pentru că "este bine" să se știe "din cauza cui nu s-a făcut această autostradă".
Proiectul autostrăzii Brașov-Borș, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 și început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până în 2012.
Contractul a suferit în decursul timpului mai multe modificări, fiind reziliat în mai 2013, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro și datorii de 50 milioane de euro.