Semnăturile de susținere, spaima candidaților! Mai mulți aspiranți la fotoliul de primar au picat testul electoral încă dinainte de a intra în cursă. Același motiv i-a scos din lupta electorală: semnăturile neconforme. Doar în București, opt candidați la primăria Generală au fost respinși din cauza documentelor depuse.
Opt din cei 20 de aspiranți la fotoliul de primar al Capitalei nu vor putea candida, după deciziile instanței. Cauzele respingerii candidaturilor: semnături neconforme și nereguli în documentele depuse. Cristian Popescu Piedone și Daniel Fenechiu, pe lista "victimelor" făcute de listele de semnături.
Pe 20 aprilie, Cristian Popescu Piedone a anunțat, pe Facebook, că nu renunță la candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4 și va iniția o nouă campanie de strângere de semnături, afirmând că există doar două variante- "să mă omoare sau să mă lase să mă supun judecății la vot".
"Văd că se da o luptă pe viață și pe moarte să îmi fie împiedicată candidatura. Ei bine, nu au decât două opțiuni, să mă omoare sau să mă lase în pace să mă supun judecății Dvs, la vot, pe 5 iunie. (...) Vă anunț că voi iniția o nouă campanie de strângere de semnături, de dată această de două ori mai multe, că poate așa vom putea trece peste toate mizeriile pe care le pregătesc cei care vor puterea cu orice preț!", a scris Piedone, pe rețeaua de socializare.
Fostul primar, urmărit penal după tragedia din Colectiv, a mai susținut că cei interesați vor putea urmări pe Facebook procesul de strângere de semnături. "Voi fi prezent pentru această campanie de semnături. Va dura până în ultima zi de campanie și așa vor vedea cu toții că semnăturile sunt autentice. Cer și televiziunilor că, dacă vor și sunt interesate, să transmită LIVE tot procesul pentru a observă pas cu pas că este o procedura corectă și transparență. Aveți încredere, merg până la capăt!", a afirmat Piedone.
Magistrații Tribunalului București au respins, marți, candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, decizia fiind definitivă.