România acuză Austria că încalcă legislația UE în cazul alocațiilor pentru copiii nerezidenți

România acuză Austria că încalcă legislația UE în cazul alocațiilor pentru copiii nerezidenți
MAE consideră că legea privind ajutarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai muncitorilor din Austria, intrată în vigoare la începutul anului, este o decizie care contravine legislației UE, și creează o situație discriminatorie, potrivit unui comunicat al Ministerului.
„Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României au luat notă cu îngrijorare de intrarea în vigoare, în Austria, la 1 ianuarie 2019, a legislației privind ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din acest stat membru în funcție de costul mediu al vieții din țara de rezidență a copilului. Trebuie precizat că domeniul de aplicare al noii legi îl reprezintă alocațiile și deducerile fiscale pentru copiii nerezidenți ai persoanelor care lucrează în Austria, măsura neafectând copiii care locuiesc în acest stat. Considerăm că o astfel de decizie contravine principiilor care se află la baza proiectului european și legislației Uniunii, prin crearea unei situații de discriminare în ceea ce privește cetățenii altor state membre, inclusiv români, care plătesc contribuții în Austria”, arată Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat.
Reprezentanții MAE mai spun că românii care lucrează în Austria plătesc aceleași taxe ca cetățenii acestui stat și prin urmare ar trebui să beneficieze de tratament egal cu privire la drepturi, notează Mediafax.
„Statul român susține ferm exercitarea libertății fundamentale de circulație în cadrul Uniunii Europene și accesul egal al lucrătorilor europeni la beneficiile sociale corelative muncii prestate. Cetățenii români care lucrează în Austria plătesc aceleași taxe ca cetățenii acestui stat și trebuie să se bucure de un tratament egal cu aceștia din perspectiva drepturilor corelative. Apartenența la Uniunea Europeană obligă toate statele să asigure un tratament corect, echitabil și nediscriminatoriu pentru toți cetățenii europeni”, potrivit sursei citate.
În acest sens, Ministerul de Externe amintește de Tratatul prvind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și de jurisprudența Curții de Justiție a UE care a spus mereu că tratamentul egal al cetățelor europeni interzice măsurile discriminatorii.
„Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede dreptul lucrătorilor europeni de a se stabili și lucra în orice alt stat membru decât cel ai cărui cetățeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale țării de reședință în aceleași condiții ca cetățenii acesteia, fără nicio discriminare bazată pe cetățenie. Subliniem că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat în mod constant că regula egalității de tratament prevăzută în TFUE și în Regulamentul 492/2011 interzice nu numai discriminările evidente pe motiv de naționalitate, ci și orice forme de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc în fapt, la același rezultat”, a explicat sursa menționată.
De asemenea, MAE subliniază că țara noastră a fost primul stat membru UE care a atras atenția asupra măsurilor legislative austrice.
„România a fost primul stat membru care a atras atenția asupra problemelor implicate de măsurile legislative austriece vizând introducerea mecanismului de indexare a alocațiilor pentru copii. În acest sens, au fost întreprinse demersuri politico-diplomatice la toate nivelurile, atât pe componenta bilaterala, cât și în discuțiile cu oficialii europeni. În toate aceste demersuri, România a subliniat, în mod constant, necesitatea menținerii prevalenței principiului egalității cetățenilor UE, caracterul fundamental al dreptului la liberă circulație și necesitatea respectării imperativului beneficiilor similare la contribuții egale la nivelul tuturor statelor membre”, arată reprezentanții Ministerului de Externe.
Nu în ultimul rând, MAE precizează că autoritățile române vor face demersuri la Comisia Europeană pentru a evidenția caracterul inechitabil, care încalcă valorile UE, al legii nou intrată în vigoare în Austria.
„Subiectul se află, în continuare, pe agenda de discuții cu reprezentanții celorlalte state membre, în special Austria și țările cu interese similare României, precum și cu instituțiile UE, în special Comisia Europeană. MAE va continua să sublinieze în discuțiile la nivel bilateral și european caracterul neechitabil și contrar valorilor UE al recentei legi austriece. Autoritățile române vor continua demersurile pe lângă Comisia Europeană și vor face apel la toate instrumentele disponibile, potrivit legislației UE”, a conchis sursa citată.
Parlamentul austriac a adoptat legea privind indexarea alocațiilor pentru copiii din străinătate ai cetățenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, această înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trai din țările comunitare unde trăiesc acești copii. Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.
Conform datelor prezentate anul acesta de autoritățile austriece, România se află pe locul 4 în clasamentul transferurilor și al economiilor înregistrate prin indexare, după Ungaria, Slovacia și Polonia. În anul 2016, de exemplu, guvernul austriac a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocație sau deducere fiscală) și trăiesc în România.
După decizia prin indexarea cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii vor fi practic înjumătățite în cazul României. Coeficientul reprezintă diferența dintre nivelul prețurilor dintre cele două țări (calculată conform unui indicator la nivel european).
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























