"Vreau să vă înmânez o moțiune simplă împotriva ministrului investițiilor și proiectelor europene, domnul Dragoș Nicolae Pîslaru, intitulată: Dragoș Pîslaru, tehnocratul lui Cioloș și ministerul fără rezultate.
România nu are nevoie de un contabil al jaloanelor, România are nevoie de un constructor de investiții. Această moțiune este semnată de 44 de semnături ai României", a declarat Ninel Peia.
Dragoș Pîslaru a reacționat printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
„O mare bucurie pentru mine: în sfârșit s-a depus în Parlament o moțiune simplă și pe numele meu. Dar înclin să cred că această moțiune nu mi se trage de la ce bani europeni am atras, ci mai degrabă de la faptul că am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, DNA și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care le-am dat acces direct și complet în baza de date cu proiectele finanțate din bani europeni. Ceva ce niciun ministru al fondurilor nu a mai avut curajul să facă până acum. Adică acum procurorii au toate capacitățile să investigheze orice suspiciune de fraude făcute cu bani europeni. Iar asta le dă fiori multor „băieți deștepți” cu legături prin politică și instituții”, a transmis ministrul pe rețelele de socializare.
Și ministrul Apărării Radu Miruță, ministrul de Externe Oana Țoiu și ministrul Economiei Irineu Darău au fost chemați în trecut să dea explicații în Parlament după eșecurile repetate la guvernare. Moțiunile au fost însă respinse la vot. O singură moțiune depusă de opoziție a reușit să treacă de Senat cu voturile celor din PSD: moțiunea depusă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Cu toate acestea, ministrul a refuzat să demisioneze și chiar a continuat să vină la ședințele de plen din Parlament.
"Avem în sală un ministru al Guvernului Boloșan care a primit un vot de blam din partea noastră. Pentru asta facem greva asta japoneză, pentru asta noi cerem, domnule chestor, să vă ocupați să scoateți afară din sală un ministru care a primit un vot de blam din partea acestui for, din partea Senatului României. Este o sfidare la adresa noastră și nu este normal ca un ministru care a fost dat afară să rămână în sală și să ne sfideze", a face Dorin Silviu Petrea, senator PACE.
"Eu nu cred că trebuie să vină chestorii să scoată din sală pe domnul ministru Buzoianu. Cred că bunul simț politic ar fi cerut ca domnia sa să nu fie în sală atâta timp cât iată, există o instituție, Senatul României, care ți-a retras încrederea", a declarat Daniel Zamfir.
Moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, va fi dezbătută în plenul Senatului luni la ora 16.