Proiectul legii salarizării unitare va fi depus, luni, în Parlament, potrivit ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, iar ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut răgaz senatorilor din Comisia juridică până marți pentru a dezbate proiectul legii grațierii.
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat, vineri seară, că legea salarizării unitare va fi depusă, luni, la Parlament, după ce va fi semnată și de senatori, afirmând că până atunci se “amuză” văzând “dezlănțuirea de forțe” împotriva acestei legi, pe care cei care o critică nu au văzut-o, potrivit Mediafax.ro.
“Luni, depunem legea la Parlament, după ce o semnează și senatorii. Sunt convinsă ca această lege va fi foarte apreciată de cei care au salarii mici și au fost nedreptățiți timp de 25 de ani, așa cum sunt convinsă și ca ea va fi aplicată. Sunt la fel de convinsă ca o vor aprecia și cei cu salarii mari, care vor vedea ce creșteri au și ei. Mai puțin bugetarii de lux. Puțini. Dacă vor comenta, poate ca toată lumea va fi interesată și ce salarii au în plată. Dar știu ca nu o vor face. Nicio familie ocupațională nu va fi afectată, în ansamblu. Nici Justiția, unde creșterile sunt semnificative”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook.
Tot luni este așteptat în Camera Deputaților ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, la "Ora Guvernului", după ce liberalii au cerut invitarea ministrului Finanțelor Publice, în vederea dezbaterii situației economice a țării după primele trei luni din acest an.
Marți va veni la Comisia juridică din Senat ministrul Justiției, Tudorel Toader, după ce senatorii juriști au amânat, la cererea acestuia, în urmă cu trei săptămâni, dezbaterea proiectului de lege privind grațierea unor pedepse, Tudorel Toader precizând că Executivul pregătește unele măsuri complementare grațierii pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.
”Din moment ce eu, în fața comisiei, am cerut termenul de trei săptămâni, e limpede că am avut în vedere posibilitatea încadrării în termen. (...) Despre retragerea sau nu a acestui proiect de lege trebuie discutat în Guvern. O opinie o am, dar o exprim în Guvern”, a spus ministrul Tudorel Toader după ședința Comisiei juridice.