Primarii a șapte municipii din zona de nord-est au semnat, marți, la Piatra Neamț, actele de înființare a asociației ”Moldova se dezvoltă” și au stabilit conducerea noii structuri, președinte al asociației fiind desemnat edilul de Iași Mihai Chirica, informează news.ro.
Actele legale de înființare a Asociației au fost semnate la Piatra Neamț, de către primarii celor șapte municipii fondatoare, respectiv Cătălin Flutur (Botoșani), Mihăiță Negură (Câmpulung Moldovenesc), Mihai Chirica (Iași), Dragoș Chitic (Piatra Neamț), Lucian Micu (Roman), Ion Lungu (Suceava) și Ilie Boncheș (Vatra Dornei).
Totodată, cei șapte edili au decis și componența primei structuri de conducere a Asociației. Primarul Iașiului Mihai Chirica a fost desemnat în funcția de președinte, iar primarul de Suceava Ion Lungu va ocupa postul de vicepreședinte.
„Este un moment istoric în care noi, reprezentanții aleși ai acestor orașe, care au împreună peste un milion de locuitori, am hotărât sa ne luăm destinul în propriile mâini și să luptăm pentru toți oamenii din regiune. Vom fi vocea care strigă că Moldova vrea autostradă și spital regional de urgență, că orașele Moldovei vor drumuri de centură, drumuri exprese, aducțiuni de gaze naturale, parcuri industriale, aeroporturi europene, spitale și școli. Vom fi o voce puternică și nu vom sta cu mâinile încrucișate când nevoile noastre vor deveni bătaia de joc a guvernării acestei țări”, a declarat primarul Iașiului Mihai Chirica, la finalul reuniunii.
El a adăugat că ”locuitorii din zona Moldovei trebuie să-și decidă singuri soarta, nu doar când li se cere votul”.