Politica· 3 min citire

PONTA, SOMAT de Băsescu să modifice ASTĂZI CODURILE. Ponta: "N-am primit nicio solicitare!"

PONTA, SOMAT de Băsescu să modifice ASTĂZI CODURILE. Ponta: "N-am primit nicio solicitare!"

PONTA, SOMAT de Băsescu să modifice ASTĂZI CODURILE. Ponta: "N-am primit nicio solicitare!"

Publicat31 ian. 2014, 11:13
Actualizat31 ian. 2014, 13:50

Astăzi e ultima zi în care guvernul Ponta poate opera modificări la codurile penale. Adoptate în 2009 de Guvernul Boc, acestea trebuie să intre mâine în vigoare. Traian Băsescu i-a cerut și astăzi premierului, printr-o scrisoare, să modifice articolul care face inutile interceptările suspecților. UPDATE: Premierul Victor Ponta a declarat, pentru MEDIAFAX, că astăzi nu a primit nicio solicitare din partea președintelui Traian Băsescu. "Nu am primit astăzi (vineri-n.r.) nicio solicitare de la președinte", a spus Ponta.

CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ. Președintele Traian Băsescu îi cere premierului Victor Ponta să opereze, astăzi, prin Ordonanță de urgență a Guvenului modificările la Codul de procedură penală, menționând că acestea au fost solicitate încă din luna septembrie a anului trecut.

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, citat de MEDIAFAX, "președintele României, Traian Băsescu, îi cere prim-ministrului Guvernului României, Victor-Viorel Ponta, să opereze astăzi, prin ordonanță de urgență a Guvenului, modificările la Codul de procedură penală solicitate, încă din luna septembrie a anului trecut, de președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia-Doina Stanciu, și de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), doamna Laura-Codruța Kövesi".

Solicitarea președintelui Traian Băsescu vine la o zi după ce șeful statului a declarat, la Cotroceni, că dacă premierul Victor Ponta nu își asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile articolului 140 din Codul de procedură penală, este emblema corupției, și "devine scutul oamenilor corupți".

TRAIAN BĂSESCU: Îmi asum, NU AM ÎNȚELES CODUL în totalitate, dar TREBUIE CORECTAT

"Dacă primul ministru nu își asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile articolului 140 din Codul de procedură penală, este emblema corupției. Are destule altele care l-au situat deja în sfera omului corupt, prin utilizarea actelor normative, ba pământurile la CJ Brăila, ba problema Rompetrol, ba problema ASF, toate astea îl arată ca fiind un om corupt, dar în cazul în care nu face urgent modificările care trebuie făcute acestui articol, el devine scutul oamenilor corupți și devine primul responsabil că nu a acționat când trebuia", a afirmat șeful statului.

Ieșirea publică a președintelui a urmat prezentării de către Guvern a unei scrisori pe care șeful statului i-a transmis-o, joi, premierului, în care solicita adoptarea unei Ordonanțe de Urgență privind noul Cod penal și Codul de procedură penală, dar și a răspunsului în care șeful Guvernului amintea că cele două Coduri au fost inițiate de Guvernul Boc.

Președintele atenționa că, fără o Ordonanță de Urgență, există un risc semnificativ ca probațiunea în cauzele penale să devină extrem de dificilă, iar premierul îi cere să își asume răspunderea pentru că a promulgat cele două Coduri.

CTP, după declarația lui Băsescu:Trebuie să ai un coeficient de inteligență mic să nu înțelegi 4 ani

În scrisoarea de răspuns, premierul îi amintea însă că aceste Coduri au fost adoptate de Guvernul Boc și îi cerea să își asume public răspunderea pentru faptul că le-a promulgat.

Ponta precizează totodată că ministrul Justiției va prezenta Guvernului propuneri de modificare a legislației, după discuția avută, joi, la CSM.

Kovesi atrage atenția că noul Cod penal FAVORIZEAZĂ INFRACTORII

Conform alineatului 1 al articolului 140 din noul CPP, "supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea".

Formularea "supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale" implică de fapt limitarea posibilității procurorului de a supraveghea tehnic persoana vizată și înaintea începerii urmăririi penale. Conform procedurilor judiciare, la momentul începerii urmăririi penale, persoana respectivă trebuie anunțată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica