Coronavirus - România: 35003 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

PONTA: lucrările la Piteşti-Sibiu încep în 2015. Ce-i transmite lui ŞOVA, după GAFA pe BLOG

Thursday, 20 March 2014, 19:31 Sursă: Mediafax

Prezent, joi, la Piteşti, unde a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi ai Uzinei Dacia-Renault, Victor Ponta a afirmat, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii producătorului de automobile, că autostrada care va lega Piteşti de Sibiu va fi construită în baza unui nou studiu de fezabilitate, începând de anul viitor, şi că primul tronson din autostradă care va fi finalizat va fi cel dintre Piteşti şi Curtea de Argeş.

"Din programul de autostrăzi 2007 - 2013 deja s-au locat cei 25 de milioane de euro pentru actualizarea studiului de fezabilitate, în 2015 începem lucrările pe baza noului studiu de fezabilitate din ambele capete, şi dinspre Sibiu şi dinspre Piteşti, Piteşti-Curtea de Argeş urmând să fie primul tronson finalizat", a afirmat Victor Ponta.

Acesta a menţionat că toată autostrada Piteşti - Sibiu va fi finalizată din fonduri europene din programarea 2014 - 2020.

În momentul în care i s-a spus că ministrul Transporturilor, Dan Şova, a anunţat pe blogul personal că autostrada la care face referire nu va fi construită începând de anul viitor, ci din 2017, Ponta a replicat: "O să-i spun domnului Şova mai bine să vorbească decât să scrie pe blog, că văd că au toţi boala blogurilor şi cred că nici el nu mai înţelege ce scrie pe blog".

Premierul a catalogat drept "o minciună" faptul că ar exista o "concurenţă" între autostrăzile Piteşti-Sibiu şi Comarnic-Braşov în ceea ce priveşte prioritatea legată de finanţare, întrucât Comarnic-Braşov nu este finanţată din fonduri europene.

"Povestea cu concurenţa între Piteşti-Sibiu şi Comarnic-Braşov este o minciună pentru simplul motiv că tronsonul Comarnic-Braşov nu se va finanţa din fonduri europene. Deci niciun euro din programul de autostrăzi din fondul de coeziune pentru 2014 - 2020 nu se cheltuie pe Comarnic-Braşov", a adăugat Ponta.

Întrebat când va fi semnat contractul pentru autostrada Comarnic - Braşov, premierul a răspuns că acest contract va fi încheiat în lunile mai sau iunie.

În contextul discuţiei despre autostrăzi, premierul a spus că speră ca "în 2020 sau poate chiar mai repede, domnul preşedinte Băsescu care nu a făcut niciun kilometru de autostradă să meargă liniştit cu Dusterul domniei sale spre pensie".

Referindu-se la subiectul legat de autostradă, Ponta a mai spus că "e mai mult o chestie politică între mine şi domnul Băsescu, care în cei 15 ani cât a fost ministru şi primar şi preşedinte nu a făcut niciun kilometru de autostradă, iar acum l-a apucat dragostea de autostrăzi, la bătrâneţe".

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a publicat, joi, o nouă postare pe blog referitoare la autostrada Sibiu - Piteşti, noul termen avansat de oficial pentru startul lucrărilor fiind începutul anului 2017, după ce anterior informase că proiectul ar putea fi lansat cel mai devreme în martie 2016.

"Licitaţia pentru studiului de fezabilitate durează maxim şase luni, conform normelor europene, şi a debutat deja la începutul acestei luni. Realizarea efectivă a studiului de fezabilitate va dura 24 luni şi are alocaţi 28 milioane de euro de la Comisia Europeană. 24 de luni este o perioadă minimă impusă de către Comisă Europeană, ţinând cont de faptul că noile studii de fezabilitate trebuie să conţină studii geologice. După finalizarea studiului de fezabilitate, în maxim şase luni vom licita construirea autostrăzii. Aşadar, la 1 ianuarie 2017 vom putea începe efectiv construirea autostrăzii.
 Acesta este calendarul acestui tronson, cât se poate de important pentru Guvernul Ponta", afirmă Şova joi, pe blog.

Aproximativ 11.000 de persoane, membri de sindicat de la Automobile Dacia, dar şi familii ale acestora, au protestat la începutul lunii martie pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni, una dintre cerinţe fiind construirea autostrăzii Piteşti - Sibiu.

Preşedintele Traian Băsescu declara în februarie că nefinalizarea Coridorului IV paneuropean va duce la pierderea asamblării de la Piteşti, la uzinele Dacia, care deja extinde uzina din Maroc.

"Este sigur că se va pierde asamblarea de la Piteşti, la uzinele Dacia, pentru că deja la Tanger sunt capacităţi de preluare existente. S-a trecut la faza a doua de extindere a capacităţii uzinei Dacia din Maroc. Acolo pui maşina direct în vapor, este portul la câţiva kilometri de fabrică, nu ca în România, unde Guvernul poate gândi să dea prioritatea la Bucureşti-Alexandria decât la Piteşti-Sibiu", afirma Băsescu.

Alte articole din: POLITICĂ
Alte articole din: POLITICĂ