18 parlamentari PNL au depus o inițiativă legislativă prin care primarii incompatibili sau aflați în conflict de interese să fie depistați prima dată de către prefect și nu de către ANI, instituția abilitată legal să o facă. Concret, aleșii locali depun declarațiile de avere la prefect, iar timp de 10 zile se fac verificări asupra celor două situații. Proiectul este semnat inclusiv de Alina Gorghiu și Vasile Blaga, iar potrivit expunerii de motive, pentru evitarea situațiilor de incompatibilitate sau conflict de interese ”sunt necesare dispoziții legale de prevenție ce dispun verificarea declarațiilor la Instituția Prefectului”. Proiectul este în dezbatere publică și poate fi consultat pe site-ul Camerei. Consiliul Legislativ a a dat deja un aviz negativ pe acest proiect. Potrivit legislației ANI, inclusiv candidații pentru funcția de primar trebuie să depună declarațiile de avere la BEC, iar apoi, în termen de 48 de ore să fie transmise către ANI. Prin ur
PNL a elaborat un cod de integritate pentru aleșii locali, dar liberalii sar în ajutorul primarilor care pot fi incompatibili, prin proiectul de lege care nu face altceva decât să fure obiectul muncii ANI: verificarea acestor declarațiilor de avere de către prefect.
Mai exact, vorbim despre PL-x 885/2015, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.393/2004, privind statutul aleșilor locali. Proiectul presupune modificarea Statutului Aleșilor Locali, prin modificarea articolului 74, alieantul 3.
Cine sunt inițiatorii
18 parlamentari PNL au semnat proiectul, senatorul Dorin Dobra fiind cel care a semnat în numele inițiatorilor. Sunt 3 deputați și 15 senatori.
Deputati - PNL: Cupșa Ioan, Gorghiu Alina-Ștefania, Voicu Mihai Alexandru
În expunerea de motive se precizează că după ce ANI anunță cazurile de incompatibilitate al aleșilor locali, functionarea autoritáților publice este bulversată ”datoritá” măsurilor legale si procedurilor ce se impun in aceste situatii. (A se nota că este folosit greșit în acest context ”datorită„, întrucât în cazul de față se aplică "din cauză")
”Periodic Agenția Nationalá de Integritate transmite comunícate de presă în care anuntă identificarea unor noi situatii de incompatibilitate sau conflict de interese privitoare la primarii din România, astfel incât, functionarea autoritáților publice respective in care se constată existența cazurilor de incompatibilitate este bulversată datoritá másurilor legale si procedurilor ce se impun in aceste situatii”, se arată în expunerea de motive.
Prin urmare, se mai arată în același document, că pentru a evita aceste situații, este necesară implementarea unor dispozi¡ii legale de preventie ce dispun verificarea declarațiilor de interese depuse de alesii locali la Instituția Prefectului.
”In consecintă, pentru evitarea acestor situații de incompatibilitate sau conflict de interese, este necesará completarea cadrului legal existent prin implementarea unor dispozi¡ii legale de preventie ce dispun verijicarea declara ilor de interese depuse de alesii locali la Institu¡ția Prefectului”.
Declarațiile, verificate în 10 zile de la alegerea în funcție
Potrivit documentului, situațiile de incompatibilitate vor fi comunicate de către prefect, în termen de 10 zile de la câștigarea mandatului.
”In acest mod, primarii nou aleși in functie, după depunerea declarației de interese, vor fi verificași cu privire la situatiile neconforme sí/sau cu posibilele situatii de incompatibilitate si/sau conflict de interese in termen de 10 zile de la primirea declaratiilor de cátre Institutia Prefectului”, se mai arată în expunerea de motive.
În document se precizează că prin verificarea declarațiilor de avere, aleșii locali beneficiază de o minimă consultanță și se subliniază că nimeni nu vrea să încalce legea:
Plecánd de la premisa cá nimeni nu dorește să incalce legea si pentru a preíntâmpina situatii de naturá să afecteze functionarea autorítátilor publice locale, inițiem prezenta propunere legislativá care prin completarea art. 74 alin. (3), implicit Institutia Prefectului in verificarea declaratiilor de interese depuse de alesii locali, astfel incát, odatá cu preluarea mandatului, acestia sá beneficieze de o minimá consultanță la depunerea acestor declaratii.
Cum arată acum articolul 74, alineatul 3
Iată conținutul actual al alineatului 3, articolul 74, potrivit căruia al doilea exemplar al declarației de avere se transmite la secretarul general al Prefecturii:
(3) "Al doilea exemplar al declaratiei de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care le va pastra intr-un dosar special, denumit registru general de interese"
Cum va arăta după modificare articolul 74, alineat 3.
Potrivit cerințelor din proiectul de lege, se precizează că după ce declarația este transmisă către Instituția Prefectului, se trece la verificarea conformității:
Ce spune legea de înființare a ANI. Cum devine inutil proiectul de lege al PNL
Pe de altă parte, legislația de funcționare a ANI, care se regăsește pe site-ul instituției prevede clar, potrivit articolului 1, punctul 39, că inclusiv candidații pentru funcțiile de consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar trebuie să își depună declarațiile de avere la BEC, iar apoi, să fie trimise către ANI, în 48 de ore. Prin urmare, este inutil ca declarațiile de avere să fie verificate de prefect, în condițiile în care ANI are deja declarațiile de avere și se interese ale primarului și pot fi oricum verificate.
Redăm în continuare, extrasul din Legea 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.
CAPITOLUL I Declararea averii și a intereselor ART. 1
(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligația declarării averii și a intereselor:
30. aleșii locali;
39. candidații pentru funcțiile de Președinte al României, deputat, senator, consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar.
Totodată, se mai arată că declarațiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, iar verificarea se face în cadrul ANI.
(3) Activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) se desfășoară în cadrul Agenției Naționale de Integritate, înființată prin Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, denumită în continuare Agenția.
2) Declarațiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei nr.
1. (3) Declarațiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, și cuprind funcțiile și activitățile prevăzute în anexa nr. 2, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Persoanele care candidează pentru funcțiile de Președinte al României, deputat, senator, membru din România în Parlamentul European, consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar sunt obligate să își declare averea și interesele.
(5) Declarațiile de avere și declarațiile de interese ale persoanelor prevăzute la alin. (4) se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripție, odată cu declarația de acceptare a candidaturii, în două exemplare. Biroul Electoral Central și biroul electoral de circumscripție transmit un exemplar al declarațiilor de avere și al declarației de interese în maximum 48 de ore.
Care este scopul ANI
Potrivit Legislației privind funcționarea ANI, scopul Agenției este "asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenția poate dezvolta relații de colaborare prin încheierea de protocoale cu entități din țară sau din străinătate", se mai arată în document.