Violența din școli ajunge pe masa Guvernului. Premierul Luca Niculescu a convocat o ședință de lucru la Palatul Victoria, vineri, la ora 09:00, pentru identificarea unor soluții urgente în vederea creșterii siguranței elevilor și profesorilor.
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a anunțat că va solicita suplimentarea posturilor de paznici în școli. Printre măsurile analizate se numără și intensificarea acțiunilor de prevenție, identificarea timpurie a comportamentelor agresive și asigurarea consilierii psihologice pentru elevi.
Discuțiile au loc în contextul a două incidente violente. Vă reamintim că la Bistrița, un adolescent în vârstă de 13 ani a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg, în timp ce la Pitești, un elev de 15 ani a agresat doi colegi cu o macetă.
Luca Niculescu anunță un plan pentru siguranța în școli
În acest context, premierul Luca Niculescu a anunțat miercuri un plan de acțiune pentru creșterea siguranței în școli, care va include prezență preventivă în apropierea unităților de învățământ, măsuri împotriva violenței și sprijin psihologic pentru elevi.
“
Am pus pe masă urgențele care nu mai suportă amânare, în special măsurile necesare în fața recentelor drame din școli. Siguranța elevilor și a profesorilor este linia roșie de la care nu ne abatem
— a transmis Luca Niculescu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit premierului, planul de acțiune avut în vedere ar urma să fie realizat împreună cu Ministerul de Interne, reprezentanții părinților, asociațiile de psihologi și cadrele didactice.
Direcțiile prezentate de Luca Niculescu includ:
prezență activă și preventivă în zonele școlare;
toleranță zero față de violență și de portul de arme albe;
sprijin psihologic în fiecare școală în care există această nevoie.
“
Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului
— a mai spus premierul.
Programele „Masă sănătoasă” și „Școală după școală”, printre priorități
O altă direcție anunțată vizează protejarea și extinderea programelor destinate elevilor vulnerabili. Luca Niculescu a menționat explicit „Masă sănătoasă” și „Școală după școală”, fără să ofere detalii despre numărul beneficiarilor sau despre amploarea extinderii.
În paralel, acesta a susținut necesitatea corectării treptate a unor neajunsuri legislative, prin consultări cu profesorii și sindicatele. Mesajul nu identifică prevederile legislative vizate.
Digitalizarea educației și accesul la documente prin RO Wallet
Luca Niculescu a prezentat și digitalizarea educației drept o componentă importantă pentru reducerea decalajelor, simplificarea procedurilor administrative și pregătirea elevilor pentru economia viitorului.
În acest context, el a legat tranziția digitală din școli de implementarea RO Wallet, portofelul digital care, potrivit declarației sale, va facilita accesul la documentele școlare.