Politica· 1 min citire

PNL a anunțat când va fi depusă solicitarea pentru revocarea lui Tăriceanu de la șefia Senatului

PNL a anunțat când va fi depusă solicitarea pentru revocarea lui Tăriceanu de la șefia Senatului

PNL a anunțat când va fi depusă solicitarea pentru revocarea lui Tăriceanu de la șefia Senatului

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 feb. 2015, 14:14

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, luni, că solicitarea de revocare a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi depusă ”la momentul oportun”, ”probabil” în cursul acestei săptămâni, într-una dintre ședințele de plen.

Stroe a fost întrebat care este decizia liderilor PNL cu privire la momentul propunerii de revocare a lui Călin Popescu Tăriceanu din poziția de președinte al Senatului.

”În mod evident, vom depune acea solicitare pentru revocarea președintelui (Senatului, n.r.) Călin Popescu Tăriceanu la momentul oportun. Probabil chiar în această săptămână”, a declarat Stroe. El a menționat că solicitarea PNL ar putea fi înaintată chiar într-una dintre ședințele de plen ale Senatului.

Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, miercuri, că liberalii au început strângerea de semnături în rândul senatorilor pentru proiectul de hotărâre care vizează revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de președinte al Senatului.

Mai multe pe Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica